Cum sa-ti platesti taxa la facultate muncind doar 8 zile

Aproximativ 5.000 de români pleacă anual la studii în străinătate. Deși costurile de școlarizare în străinătate sunt considerate mari pentru nivelul economic al României, state mai puțin puternice economic, precum Bulgaria, trimit aproape de 2 ori mai mulți studenți la studii în străinătate. Care este costul real al studiului în străinătate?


Cei interesați de informații privind costurile studiilor în afara țării, dar și de posibilitățile de finanțare și bursele disponibile,  pot veni la RIUF, the Romanian International University Fair, cel mai mare târg de universități din Europa de Est. Evenimentul va avea loc pe 19-20 octombrie la Sala Palatului din București, pe 22 octombrie la Hotel Ibis din Constanța și pe 24 octombrie la Hotel Continental din Timișoara.


Plătești costurile facultății în 8 zile de muncă
Dacă studentul rămâne să muncească în aceeași țară în care a studiat, își poate plăti taxele de școlarizare aferente celor 3 ani de facultate destul de repede. Presupunând că va obține un venit mediu lunar constant, își poate plăti cursurile în Franța după numai 8 zile de muncă. În Germania maxim 29 de zile de lucru ar acoperi taxele de studiu, iar în Olanda cel mult 50.


Pentru a plăti școlarizarea în Marea Britanie ar fi necesare cel puțin 324 de zile. Însă, fiind conștienți de această diferență față de celelalte state vestice, guvernul britanic acordă un împrumut de 100% din taxa de școlarizare tuturor studenților din Uniunea Europeană. Astfel, costurile de școlarizare sunt plătite în tranșe mai mici, după terminarea facultății și doar după găsirea unui loc de muncă cu un salariu ce permite rambursarea.


Finanțări și oportunități pe măsură
De ce e posibil sa îți platesti facultatea asa repede? Pentru că statele vestice au un nivel de trai ridicat, ceea ce permite un salariu mai mare, dar și pentru că taxele de școlarizare sunt mici: de la 0 Euro (în Danemarca, Suedia, Norvegia, Finlanda și Scoția), până la doar câteva sute de Euro pe an (200 în Franța și maxim 1.200 de Euro în Germania) sau 1.900 de Euro în Olanda.


În plus, nu numai că există surse de finanțare în toate statele vestice (oferite de multiple entități și având sume diferite), însă posibilitățile de angajare după absolvirea unui program în afara țării cresc. Rata de angajare a celor care au studii în străinătate este peste 83% conform Eurostat. Mai mult, în funcție de facultate, angajabilitatea poate fi chiar 100% (cum e la Royal Academy of Music din Marea Britanie).


Costuri de trai mai ridicate ca în țară, însă salarii mai mari
Chiar dacă învățământul în afara țării este accesibil, costurile de trai sunt puțin mai mari decât în România, ele putând fi însă finanțate printr-un loc de muncă part-time. Astfel, chiria variază între 150 și 600 de euro (în funcție de țară, oraș și preferințe), iar costurile alimentelor se situează în jurul sumelor de 150-200 de euro.  În ceea ce privește ieșitul în oraș, o masă poate costa între 5 euro în Germania și 25 de euro în Danemarca, iar pentru o bere se plătește între 2 euro în Franța și 5 euro în Germania.


Un salariu pentru un post part-time poate acoperi parțial sau total aceste cheltuieli, nivelurile salariale fiind de peste 400 de euro în Olanda, peste 500 de euro în Marea Britanie și Germania. În Danemarca un job part time este remunerat  chiar și cu 900 de euro (unde și prețurile sunt mai mari decat în celelalte state vestice).


La RIUF, zeci de universități de pe 4 continente (Europa, Asia, Australia și SUA) vor fi prezente pentru a răspunde întrebărilor puse de tinerii români despre studiul în străinătate. Aceștia vor putea să afle mai multe detalii despre tipurile de programe și posibilitățile de angajare după facultate, despre taxele de școlarizare și finanțare, precum și despre facilitățile disponibile în timpul studiilor.


În plus, vizitatorii vor beneficia de consultanță gratuită pentru realizarea dosarului de aplicație pentru studii în străinătate, dar și în carieră, pentru a înțelege care sunt domeniile către care să se îndrepte, în funcție de abilitățile lor. Mai mult, vor putea trăi experiența studiului în afara țării într-un mod inedit. Pentru a putea participa la edițiile RIUF București, Constanța sau Timișoara e necesară înscrierea pe site.


Eveniment susținut de TV City.
Companii partenere RIUF: Okian, Humanitas, Pizza 20, Pub 18.
Parteneri educaționali: British Council, Campus France Roumanie, Comisa Fulbright Româno-Americană, DAAD.
Parteneri instituționali: AES, Consiliul Municipal al Elevilor, Primăria Municipiului București.
Organizații partenere: AIESEC, Akcees, ASER, Best Brașov, BOS, Ecotur, Eestec, Inspire, ISIC, LSRS, Prime Brașov, Prime România, Senatul Studențesc ASE, Școala de Valori, USR, USUP, VIP.
Parteneri media: Adevărul, Best Resource, Bucharest Guide, Calendar Evenimente, Didactic, Edu-News, Ejobs, Goingout, Hipo, Metropotam, Regielive, RING, România Pozitiva, Studenție.ro, Șapte Seri, Urban.ro, Vinsieu.ro

RIUF_2013_infografic

 

Va recomandam si:

Regulament de participare la concursul “Studiul Cei mai doriti angajatori din Romania 2025”

ULTIMELE JOBURI