Principalele facultati din Romania care te ajuta la angajare
Aproximativ 170.000 de tineri ies de pe bancile facultatii in fiecare an, iar alti 10.000-20.000 isi finalizeaza masterul sau doctoratul. De la an la an, tinerii au tot mai mari probleme in a se integra pe piata fortei de munca. Exista totusi cateva facultati ai caror absolventi se descurca mai usor.
BUSINESS Magazin a realizat un chestionar cu recruiteri si directori de resurse umane din Romania si a identificat urmatoarele universitati: Universitatea Politehnica din Bucuresti, Academia de Studii Economice, Universitatea din Bucuresti si Universitatea de Medicina "Carol Davila".
Un studiu realizat de grupul francez de consultanta RH Emerging si institutul german Trendence in 5.000 de companii de top din 20 de tari a aratat faptul ca, pentru o companie internationala, universitatea absolvita reprezinta principalul criteriu de selectie a angajatilor. 45% dintre acestea considera ca facultatea ramane un criteriu important si doar o treime se uita la strict la abilitatile si experienta candidatului.
Foarte multi candidati valorosi provin din Academia de Studii Economice. ASE-ul este pe primul loc cu facultati din domenii precum contabilitate, marketing, economie sau relatii internationale. Din punct de vedere umanist, Universitatea din Bucuresti este o sursa importanta de candidati pe piaţa muncii, in domenii precum psihologie, limbi straine, sociologie, drept. Domeniul ingineriei apartine insa Universitatii Politehnica din Bucuresti.
Eugenia Dabu, Acting Recruitment Manager, Lugera-The People Republic
Pentru pozitiile de back office/ suport administrativ:
- Facultatea de Administrarea Afacerilor cu Predare in Limbi Straine (ASE Bucuresti)
- Facultatea de Management (ASE Bucuresti)
- Facultatea de Cibernetica, Statistica si Informatica Economica (ASE Bucuresti)
- Facultatea de Relatii Publice (SNSPA Bucuresti)
- Facultatea de Relatii Economice Internationale (ASE Bucuresti)
Pentru pozitii tehnice, IT:
- Facultatea de Electronica, Telecomunicatii si Tehnologie (UPB)
- Facultatea de Automatica si Calculatoare (UPB)
- Facultatea de Inginerie in Limbi Straine (UPB)
- Facultatea de Matematica si Informatica (Universitatea Bucuresti)
- Facultatea de Cibernetica, Statistica si Informatica Economica (ASE Bucuresti)