Bank to Basics – Iti dam PIN-ul spre o cariera in banking!
Asociatia Studentilor Economisti din Romania - ASER lanseaza cea de a doua editie a proiectului Bank to Basics care isi propune sa aduca domeniul bancar in fata studentilor economisti si sa ii ajute sa puna in practica cunostintele teoretice dobandite in facultatile de profil. Finalitatea proiectului consta in faptul ca participantii ce se vor remarca pe durata proiectului vor primi stagii de practica la BRD.
Prima etapa din cadrul proiectului este Conferinta Bank to Basics, cu tema „Banking 360°", care va avea loc pe data de 13 noiembrie 2014 in Academia de Studii Economice din Bucuresti, incepand cu orele 15:00. La aceasta vor participa profesionisti din domeniul bancar precum domnul Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR, doamna Adela Jansen, director executiv Resurse Umane BRD, doamna Ionela Costica, decan al Facultatii de Finante, Asigurari, Banci si Burse de Valori, doamna Gabriela Folcut, presedinte Comisia de Comunicare Asociatia Romana a Bancilor, iar moderatorul va fi domnul Razvan Enache, redactor Wall Street. Scopul acestei conferinte este de a aduce in fata studentilor profesionisti de top din domeniul bancar care le vor vorbi atat despre tendintele acestuia, despre resurse si instrumente utilizate, cat si despre specializari si nise ale domeniului, despre provocari si reusite si vor raspunde eventualelor intrebari adresate de catre participant.
In perioada 18-25 noiembrie se va desfasura a doua etapa a proiectului, Get in Banking, o etapa de invatare practica. In cadrul acesteia se vor organiza workshopuri si traininguri pentru intelegerea operatiunilor bancare si pentru aprofundarea cunostintelor despre banking. De asemenea in aceasta etapa se vor organiza si vizite in cadrul marilor companii cu profil financiar-bancar precum: BRD Groupe Societe Generale, X-Trade Brokers si Asociatia Romana a Bancilor.
In cadrul Get in Banking studentii vor aplica notiunile invatate si vor interactiona in mod direct cu modul de functionare al domeniului bancar. La finalul etapei se vor acorda stagii de practica la BRD pentru acei studenti care se vor remarca pe parcusul intregii activitati.
Inscrie-te pe www.banktobasics.aser.ro pana la 13 noiembrie!
Mai multe informatii pe www.banktobasics.aser.ro si www.facebook.com/ASERomania.
Despre Asociatia Studentilor Economisti din Romania (ASER)
Asociatia Studentilor Economisti din Romania este un ONG infiintat acum 16 ani, care doreste sa dea posibilitatea studentilor de a se exprima, de a se dezvolta, de a se informa mai mult. Investim in educatie, in creativitate, in studentii care vor mai mult de la facultate, care sunt intr-o continua cautare de inovatie, in viitorii oameni de succes.