Pamflet - 5 lucruri pe care sa NU le faci la un targ de job-uri [GIF ALERT]

Targurile de job-uri sunt ocazii extraordinare pentru a-ti gasi job-ul pe care il meriti, dar si oportunitati excelente sa te lasi o impresie neplacuta companiei pentru care ti-ai dorit intotdeauna sa lucrezi. Emotii exista, ai si public care sa-ti aplaude greselile si daca mai vii si nepregatit, ai toate sansele sa o dai in bara. Noi ti-am pregatit o lista cu cateva lucruri pe care nu ar trebui sa le faci sub nicio forma la un targ de job-uri daca iti doresti sa te angajezi!
 

#1 Nu veni imbracat in trening

Toti specialistii in recrutare si toate articolele de specialitate iti spun cum ca ar trebui sa te prezinti la un targ de cariera imbracat exact ca pentru un interviu - elegant, simplu sau casual. Poate ca e urat afara si ti-e teama sa nu iti strici costumul, poate ca ai de batut un drum lung pana la locatia unde se tine targul si cravata aia te sugruma sau poate ca pantofii aia super eleganti cu toc cui nu sunt cei mai confortabili. Dar nu veni imbracat in echipamentul cu care mergi la sala! Nici macar daca imediat dupa ce iti gasesti job-ul perfect vrei sa participi la un maraton, serios!
 
 

#2 Nu intreba companiile cu ce se ocupa

E dreptul tau sa nu cunosti toate companiile de pe piata fortei de munca sau sa fii putin debusolat in legatura cu domeniul lor de activitate. Dar tot dreptul tau e si sa te documentezi inainte si sa afli care dintre companiile prezente la targul de job-uri sunt din industria in care ai vrea sa lucrezi. Sigur, poate nu esti la curent cu ultimul proiect derulat sau cu premiile primite de companie, dar nimic nu ii enerveaza mai tare pe angajatori decat sa iti arati dezinteresul exact la standul lor. Exista, insa, un caz in care o astfel de intrebare iti poate fi utila: atunci cand nu vrei sa lucrezi niciodata pentru compania in cauza. In acest caz, foloseste-o cu incredere!
 

 

#3 Nu te ambitiona sa pleci de la standuri cu tolba plina

Bun, micile cadouri oferite de angajatori sunt atractive si parca ti-ai dori un “suvenir” cu care sa te lauzi prietenilor ca ai fost la ultimul targ de job-uri. Asta nu inseamna, insa, ca trebuie sa ignori zambetele, intrebarile si propunerile angajatorilor doar pentru ca au pixuri faine, agende frumos colorate sau plasute simpatice.Ce e de facut? Daca iti doresti foarte tare un cadou mititel de la compania preferata, incearca, totusi, sa discuti cu reprezentantii de la stand inainte sa te servesti cu incredere. Si nu despre pixuri, ci despre job-uri!
 

 

#4 Nu veni sa iti reprezinti rudele, prietenii sau cunostintele

Pe langa faptul ca o sa pici prost, nici persoanele in numele carora ai venit sa cauti un job nu vor iesi mai bine din aceasta situatie. Chiar daca sunt la nunta, la bal, bolnavi la pat sau intr-un alt oras, nu e o idee buna sa depui CV-urile altor persoane si, pe deasupra, sa si incerci sa convingi angajatorul cat de tare regreta persoanele respective ca nu au putut ajunge.
 

 

#5 Nu te astepta sa fii intampinat cu bufet suedez si open bar!

Nu ai venit la targul de job-uri ca sa fii premiat, sa iei pranzul sau sa bei relaxat o cafea - ci ai venit sa te angajezi. Organizatorii sunt dornici sa te ajute, iar asta include: identificarea standurilor indelung cautate, printarea unui CV, participarea la Workshop-uri si Conferinte, gasirea intrarilor, iesirilor si garderobei si alte lucruri asemanatoare. Pentru orice alte nevoi incearca sa mergi la un restaurant, cafenea, sa participi la o tombola sau la concursul asta tare de aici!
 


Si pentru ca acum suntem siguri ca esti pregatit pentru urmatorul targ de job-uri, inscrie-te primavara aceasta la:
 
 

Va recomandam si:

Oportunități de angajare prin DB Work la Angajatori de TOP - Timișoara, 18-19 octombrie