Cum ajungi sa faci munca pe care o iubesti

Pentru a face orice bine trebuie sa iti placa ce faci. Nu e doar o poveste. Am redus ideea la cateva cuvinte: “Fa ceea ce iti place”. Dar doar sa le spui oamenilor asta nu este suficient. Sa faci ceea ce iti place e un lucru destul de complicat.

Ideea de baza e oarecum departe de ceea ce suntem invatati in copilarie. Atunci, parea ca munca si distractia ar fi opuse prin definitie. Viata avea pe atunci doua ipostaze: cateodata, adultii te puneau sa faci unele lucruri, si asta se numea munca; in restul timpului puteai face ce vrei, si se numea joaca. Uneori, lucrurile pe care adultii le faceau erau distractive, asa cum, ocazional, joaca nu era doar placuta – atunci cand cadeai si te loveai. Dar in afara catorva exceptii, munca era, in general, prin definitie, opusul distractiei. [...]

De ce este mai convenabil sa te prefaci ca iti place ceea ce faci? Prima propozitie din discursul meu explica asta. Daca e necesar sa iti placa munca ta pentru a o face bine, atunci oamenii de succes isi vor aprecia cu totii joburile. De aici vin si traditiile clasei de mijloc. Asa cum regasesti in orice casa din America scaune care sunt, fara ca proprietarii sa stie, a nspea imitatie a scaunelor regilor Frantei, atitudinile conventionale privind munca sunt, fara ca “proprietarii” acestora sa fie constienti de ele, imitatii ale atitudinilor oamenilor care au realizat lucruri marete.

O reteta total gresita. Pana cand ajung la varsta cand pot se pot gandi la ceea ce le place sa faca, cei mai multi copii sunt deja ghidati eronat despre ideea de a-ti iubi munca. Scoala ii pregateste sa priveasca munca precum o sarcina neplacuta. Se spune ca a avea un job este mai dificil decat ceea ce faci la scoala. Si cu toate astea, adultii sustin ca le place ceea ce fac. Nu poti invinovatii copiii ca gandesc: “Nu sunt ca toti acesti oameni; nu ma integrez in lumea asta”.

De fapt, sunt mintiti de trei ori: chestiile care le sunt prezentate in scoala ca fiind munca, nu este de fapt munca; munca adultilor nu este (in mod necesar) mai rea decat munca din scoala; si multi adulti din jurul lor mint cand spun ca le place munca lor.

Cei mai periculosi “mincinosi” pot fi parintii copilului. Daca iti iei un serviciu plictisitor pentru a avea o situatie materiala mai buna, asa cum fac cei mai multi, risti sa le inoculezi copiilor ideea ca munca este plictisitoare. Ar fi poate mai bine pentru copii ca parintii sa nu fie asa de egoisti. Un parinte care ii da copilului sau exemplu ca isi iubeste munca ar putea sa il ajute mai mult decat daca i-ar oferi o casa scumpa.

Abia in liceu mi-am dat seama ca munca se distanteaza de ideea de a avea un trai decent. Atunci, cea mai importanta intrebare a devenit nu cum sa faci bani, dar ce anume sa faci. Ideal, cele doua ar coincide, dar cateva cazuri exeptionale, precum cel al lui Einstein, demonstreaza contrariul

Definitia nu este, in general, cum sa aduci o contributie lumii in care traiesti, si in acelasi timp sa nu mori de foame. Dar inca, dupa multi ani, ideea mea asupra muncii continea inca un mare procent de durere. Munca inca parea ca cere disciplina, pentru ca numai probleme dificile aduceau rezultate grandioase, iar problemele grave nu puteau, efectiv, insemna distractie. Cu siguranta, e nevoie sa te chinuiesti putin la solutionarea lor.

Daca traiesti cu impresia ca ceva trebuie sa doara, e mai putin probabil sa iti dai seama ca gresesti. Cam asta este experienta mea dinainte sa absolv liceu.

Limitari

Cat de mult trebuie sa iti placa ceea ce faci? Pana nu stii asta, nu vei sti nici cand sa te opresti din cautari. Si, daca faci precum cei mai multi, si subestimezi aceasta problema, o sa fii tentat sa opresti cautarile prea devreme. O sa ajungi intr-un job ales de parintii tai sau de dorinta de a castiga bani sau faima.

Sa faci ceea ce iubesti nu inseamna sa faci ceea ce iti place cel mai mult in aceasta secunda. Chiar si Einstein o fi avut probabil momentele sale cand ar fi vrut sa bea o cafea, dar si-a spus ca trebuie mai intai sa termine ceea ce are de facut mai intai.

De obicei ma surprindea sa citesc despre oamenii carora le placea ceea ce faceau atat de mult incat nu exista niciun alt lucru pe care l-ar fi preferat. Pentru mine nu era niciun fel de munca pe care sa o indragesc atat de mult. Daca trebuia sa aleg intre a-mi petrece urmatoarea ora lucrand la ceva sau sa ma teleportez la Roma si sa ma plimb o ora, ar fi existat cu adevarat vreo treaba pe care sa o prefer? Sincer, nu.

Adevarul este ca, aproape oricine ar prefera, in orice moment, sa pluteasca pe o barca in Caraibe, sau sa faca sex, sau sa manance o delicatesa, decat sa lucreze la probleme grele. Regula sa faci ceea ce iubesti include o anume durata de timp. Nu inseamna sa faci ceea ce te bucura cel mai mult in aceasta secunda, ci ceea ce te fericeste pe o perioada mai lunga de timp, o saptamana, o luna.

Placerile neproductive palesc intr-un final. Dupa un timp obosesti sa tot stai pe plaja. Daca vrei sa ramai fericit, trebuie sa actionezi cumva.

Trebuie sa iti placa munca ta mai mult decat placerile neproductive. E bine sa iti placa ceea ce faci atat de mult incat conceptul de “timp liber” sa para gresit. Ceea ce nu inseamna ca trebuie sa iti petreci tot timpul muncind. Poti sa muncesti atat cat nu obosesti si incepi sa nu mai dai randament. Atunci e momentul sa faci altceva, chiar si ceva ce nu necesita prea multa gandire. Dar nu considera timpul asta o premiu, iar timpul petrecut muncind o corvoada pe care trebuie sa o induri pentru a-ti merita premiul. [...]

Cred ca cel mai bun test este cel invatat de la un prieten: sa incerci sa faci lucruri care i-ar face pe prietenii tai sa spuna : Wow! Dar probabil ca nu functioneaza pana pe la varsta de 22 de ani, pentru ca cei mai multi oameni nu au avut o paleta larga din care sa ii aleaga prietenii.

Alarme

Ceea ce nu trebuie sa faci, cred, este sa te ingrijorezi de parerea celorlalti, in afara de prietenii tai. Nu ar trebui sa te ingrijorezi de orgoliu. Orgoliul este parerea restului lumii. Cand poti intreba parerile oamenilor ale carora judecati le respecti, ce aduc in plus parerile celor pe care nici nu ii cunosti? [...]

Prestigiul este in special periculos pentru cei ambitiosi. Daca vrei sa faci oamenii ambitiosi sa isi piarda timpul pe comisioane, modul in care vei reusi este sa aduci in discutie prestigiul aceasta este reteta pentru a-i determina pe oameni sa tina discursuri, sa scrie mailuri, sa devina sefi de departament si asa mai departe. Ar putea fi o regula buna sa eviti, pur si simplu, orice sarcina care ar aduce prestigiu.

Similar, daca iti plac doua tipuri de munca in mod egal, dar unul este mai prestigios, probabil ar trebui sa il alegi pe celalalt. Opiniile despre ce este de admirat sunt intotdeauna usor influentate de orgoliu, asa ca daca doua sarcini iti par egale, probabil ca ai mai multa admiratie pentru cel mai putin prestigios.

Cealalta forta care duce oamenii pe cai gresite o reprezinta banii. Banii, in sinea lor, nu sunt atat de periculosi. Cand o treaba este platita bine, dar privita cu suspiciune, precum telemarketingul sau prostitutia, oamenii ambitiosi nu vor fi atrasi de ea. Acest tip de munca ajunge sa fie facut doar de oamenii care “doar incearca sa isi castige existenta”. Pericolul apare cand banii sunt combinati cu prestigiul, precum in domeniul juridic sau in medicina. O cariera prospera si sigura cu ceva prestigiu este periculos de tentanta pentru un tanar, care nu a invatat inca prea multe despre ceea ce ii place.

Testul in care afli daca oamenilor le place munca lor este cel in care vezi daca ar face-o si chiar daca nu ar fi platiti – chiar daca trebuie sa munceasca si in alta parte pentru a castiga bani. Cati avocati si-ar mai face munca daca ar trebui sa o faca gratis, in timpul lor liber, si sa isi ia joburi de ospatari ca sa se intretina? [...]


Disciplina

[...]

Desi a face o munca extraordinara necesita mai putina disciplina decat crede lumea – pentru ca drumul spre o astfel de munca incepe cu a gasi ceva care sa iti placa atat de mult incat nu trebuie sa te fortezi sa o faci – sa gasesti un domeniu pe care sa il iubesti este ceea ce de obicei necesita disciplina. Unii oameni sunt destul de norocosi incat sa stie ce vor face inca de la 12 ani si tot ce fac de atunci inainte este sa mearga de-a lungul drumului ca si cand ar fi facut asta dintotdeauna. Dar asta este o exceptie. Mai des, oamenii care fac lucruri marete au o cariera precum traiectoria unei mingi de ping-pong. Merg la scoala sa invete materia A, renunta si isi iau o slujba in domeniul B, si devin faimosi facand lucrul C. [...]

“Produ intotdeauna!” este si un indemn practic in cautarea muncii pe care sa o iubesti. Daca tii cont de asta, cu siguranta ca te va impinge automat de la lucrurile pe care trebuie sa le faci, catre lucrurile care iti si plac. “Produ intotdeauna!” te va ajuta sa descoperi munca pe care o sa o faci, asa cum apa, cu ajutorul fortei gravitationale, isi gaseste loc sa se strecoare prin acoperisul tau.

Desigur, descoperirea muncii care iti face placere nu inseamna ca te vei apuca automat de ea, imediat. Asta este o problema separata. Daca esti ambitios, trebuie sa le separi: trebuie sa faci un efort constient sa iti pastrezi ideile despre ceea ce iti doresti fata de ceea ce pare posibil.

Este destul de dureros sa le tii separat, pentru ca este greu sa observi diferenta dintre ele. Asa ca cei mai multi oameni isi diminueaza asteptarile preventiv. De exemplu, daca intrebi intamplator pe strada oamenii daca le-ar placea sa poata desena precum Da Vinci, ai auzi ceva de genul: “Ah, dar eu nu stiu sa desenez”. Aceasta este mai mult o declaratie de intentie decat un fapt; inseamna “nu am de gand sa incerc”, pentru ca adevarul e ca, daca iei o persoana la intamplare de pe strada si o pui cumva sa deseneze si sa munceasca pentru asta la puterile sale maxime pentru urmatorii 20 de ani, ar ajunge surprinzator de departe. Dar asta presupune un efort moral foarte mare; ar insemna sa privesti esecul in ochi, in fiecare zi, timp de multi ani. Asa ca oamenii, pentru a se proteja, spun: “Nu pot”. [...]

Doua cai

Pe de alta parte, mai exista si un alt inteles la “nu toata lumea poata sa faca ce ii place” care este prea adevarat, totusi. Trebuie sa ne castigam existenta si este greu sa fii platit pentru ceea ce iti place sa faci. Exista doua cai pentru a ajunge la acea destinatie:

1) Pe masura ce devii mai eminent, sa cresti gradual partile care iti plac mai mult la jobul tau fata de restul.

2) Sa faci lucruri mai putin placute pentru a castiga bani ca sa faci ceea ce iti place.

Prima modalitate este mai des intalnita. Se intampla in mod normal oricaruia care face o treaba buna. Un tanar arhitect trebuie sa accepte orice munca i se ofera, dar daca o face bine va ajunge in pozitia de a-si alege singur proiectele. Dezavantajele acestei metode sunt nesiguranta si faptul ca e un proces incet.

A doua cale are mai multe variante in functie de cat de mult lucrezi pentru bani. La o extrema se pozitioneaza jobul zilnic, unde lucrezi obisnuit, iar in timpul liber te ocupi de proiectul tau. La cealalta extrema, muncesti la ceva mai putin placut pana strangi bani sa nu mai trebuiasca sa mai muncesti vreodata.

A doua sugestie este mai putin obisnuita decat prima, pentru ca necesita alegerea ta proprie. E, de asemeni, mai periculoasa. Viata se scumpeste pe masura ce trec ani, asa ca e destul de usor sa te adancesti in mai multa munca decat ai fi asteptat la inceput. Si mai rau, tot ceea ce faci, te schimba. Daca lucrezi prea mult intr-un mediu plictisitor, iti va putrezi creierul. Si joburile cel mai bine platite sunt cele mai periculoase, pentru ca iti capteaza toata atentia.

Avantajul celei de-a doua metode este ca iti permite sa sari peste obstacole. Peisajul posibilitatilor tale de munca nu e plan; exista ziduri de inaltimi diferite printre mai mlte tipuri de munca. Trucul prin care maximizezi acele parti ale jobului care iti plac mai mult te poate duce de la arhitectura la design, dar nu si la muzica. Daca reusesti sa castigi bani facand un lucru si apoi te apuci de altceva, ai mai multa libertate in alegeri.

Care cale e de preferat? Asta depinde de cat de sigur esti ce ceea ce vrei sa faci, cat de bun esti la primit ordine, la cat risc te poti supune, si la sansele ca cineva sa plateasca, in timpul vietii tale, pentru alegerea pe care ai facut-o. Daca esti sigur de domeniul in care vrei sa lucrezi si e foarte probabil ca lumea sa te plateasca pentru ceea ce faci, ar trebui atunci sa alegi prima varianta. Dar daca nu stii pe ce vrei sa te axezi sau nu iti plac ordinele, s-ar putea sa vrei sa alegi a doua varianta, daca te poti expune riscului.

Nu decide prea curand. Copiii care stiu prea devreme ce vor sa faca pot fi impresionanti; e ca si cand stiu raspunsul la o problema de matematica inaintea celorlalti. Intr-adevar au un raspuns, dar sansele sunt mari ca acesta sa fie gresit.

O prietena, un medic de succes, se plange mereu de slujba sa. Cand persoanele care ii cer sfatul cand vor sa dea examen la scoala de medicina, ei ii vine sa ii scutere si sa le spuna sa nu faca asta. Cum a reusit sa ajunga in situatia asta? Inca din liceu ea isi dorea sa devina medic. Si a fost atat de ambitioasa si hotarata, incat a inlaturat orice obstacol din calea sa – incluzand, din pacate, si faptul ca s-ar putea sa nu ii placa.

Acum duce o viata aleasa de un elev la liceu.

Cand esti tanar, ti se da impresia ca vei avea suficienta informatie pentru a face fiecare alegere inainte sa fii nevoit sa o faci. Dar acesta, cu siguranta, nu e si cazul serviciului. Cand decizi ce vrei sa faci, trebuie sa te folosesti de informatiiincomplete. Chiar si in facultate ai prea putine idei despre ce fel de munca iti place. In cel mai bun caz, vei trece prin cateva sesiuni de practica, dar nu toate joburile iti dau ocazia unei astfel de perioade. Iar cele care iti ofera aceasta sansa nu te invata prea mult despre munca ulterioara.

Ar fi intelept ca inca de la inceput sa cauti joburi care sa iti permita sa faci mai multe lucruri diferite, ca sa poti invata mai repede despre ce e vorba in fiecare domeniu. Varianta cea mai extrema pentru prima optiune este periculoasa pentru ca inveti putin din ceea ce iti place sa faci. Daca lucrezi din greu sa zicem, pentru zece ani, la bursa, cu gandul ca o sa renunti intr-o zi, cand vei avea suficienti bani sa te dedici pasiunii tale, de a fi scriitor, ce se intampla in momentul cand renunti la acest job si iti dai seama ca nu iti place sa scrii romane?

Cei mai multi spun ca isi asuma riscul. Da-mi un milion de dolari si o sa imi dau eu seama ce sa fac. Dar e mai greu decat pare. Constrangerile sunt cele care iti contureaza viata. Indeparteaza-le si vei vedea ca cei mai multi nu stiu ce vor sa faca: arunca o privire la cei care castiga la loto sau primesc o mostenire substantiala. Oricat ar crede oricine ca tot ceea ce isi doreste este sa aiba securitate financiara, cei mai fericiti oameni sunt nu sunt cei care o au, ci cei carora le place ceea ce fac. Asa ca un plan care promite libertatea cu costul de a nu sti exact ce vrei sa faci, nu e chiar asa de bun precum pare.

Orice drum ai alege, asteapta-te sa te zbati. Sa gasesti munca pe care sa o iubesti este foarte dificil. Cei mai multi esueaza. Chiar daca reusesti, sunt destul de rare situatiile cand esti liber sa faci ceea ce vrei pana in 30-40 de ani. Dar daca ai destinatia in vizor, e mult mai probabil sa ajungi acolo. Daca te stii capabil de a-ti iubi munca, esti pe aproape, si daca mai stii si ce munca iubesti, esti ca si ajuns acolo.

Paul Graham is an essayist, programmer, and programming language designer. In 1995 he developed with Robert Morris the first web-based application, Viaweb, which was acquired by Yahoo in 1998. In 2002 he described a simple Bayesian spam filter that inspired most current filters. He\'s currently working on a new programming language called Arc, a new book on startups, and is one of the partners in Y Combinator