Angajatii au fost mai rentabili în 2016, dar numărul demisiilor a crescut
Angajatii romani au devenit mai profitabili anul acesta, in conditiile in care indicatorul „rentabilitatea medie a capitalului uman“, ce reflecta profitul generat de un angajat pentru fiecare leu incasat sub forma de salariu, a crescut cu 12,5% in ultimul an, arata un studiu publicat de PwC Romania.
Studiul PwC Saratoga 2016* arata ca rentabilitatea medie a capitalului uman a ajuns in Romania la 1,44 in Romania, ceea ce inseamna ca, la fiecare leu incasat sub forma de salariu, un angajat roman produce un profit de 1,44 lei firmei care il angajeaza. Aceasta evolutie se datoreaza in principal cresterii profitabilitatii ca urmare a reducerii costurilor totale la nivel de companie.
Care sunt cei mai rentabili angajati
Exista diferente semnificative de la un sector economic la altul in ceea ce priveste eficienta angajatilor.„Rata cea mai ridicata a rentabilitatii capitalului uman s-a inregistrat in sectorul bunurilor de larg consum, ca urmare a cresterii sustinute a consumului. Se observa, de asemenea, imbunatatirea rentabilitatii capitalului uman in sectorul bancar, semn ca masurile de eficientizare luate in ultimii ani, precum si controlul strict al costurilor isi arata roadele“, a declarat liderul echipei de servicii de consultanta in resurse umane in cadrul PwC Romania, Horatiu Cocheci.
Studiul indica si o crestere a ratei de incetare a contractelor de munca, pana la 18,7% in 2016, fata de 14,1% in anul precedent, generata de cresterea numarului de demisii ale angajatilor, concomitent cu o stabilizare a concedierilor. Aceste fenomene reflecta o dinamica crescuta a pietei muncii si o accentuare a competitiei pentru atragerea angajatilor, mai arata studiul.
Managerii demisioneaza din dorinta de evolutie profesionala
Specialistii in resurse umane din Romania subliniaza ca unele sectoare se confrunta de mult timp cu o rata foarte mare a demisiilor. Astfel, in sectorul de retail, angajatii sunt predispusi sa isi schimbe locul de munca pentru diferente salariale mici. Insa, studiul arata ca numarul de demisii a crescut la toate categoriile de personal din Romania, cu exceptia personalului administrativ, iar cel mai mare avans s-a inregistrat in randul managerilor, de peste 40% fata de anul precedent - de la 6,6% la 9,5%.„Spre deosebire de segmentul de muncitori, unde decizia de a parasi organizatia este determinata de motive de natura financiara, angajatii din segmentul de management vizeaza, in general, posturi care presupun provocari profesionale mai complexe. Din acest motiv, companiile vor fi nevoite sa dezvolte programe interne care sa dea managerilor oportunitatea de dezvoltare profesionala si avansare in cariera (de exemplu, programe de «job rotation» sau de mobilitate international“, a comentat managerul pentru servicii de consultanta in resurse umane in cadrul PwC Romania, Nicoleta Dumitru.
Competitie intensa pentru atragerea angajatilor, in randul companiilor
Specialistii subliniaza ca, pe fondul crizei de forta de munca calificata, companiile au majorat angajarile cu 36% fata de anul trecut, iar costul recrutarii unui angajat a crescut in Romania cu 14%, de la 229 euro la 262 euro.„Ne confruntam cu o competitie din ce in ce mai intensa pentru atragerea angajatilor care sa sustina cresterea si sa valorifice oportunitatile de pe piata. Pentru a iesi invingatoare din aceasta competitie, este nevoie ca organizatiile sa utilizeze metode si instrumente din ce in ce mai sofisticate pentru identificarea candidatilor potriviti (de exemplu, accesarea comunitatilor virtuale de experti sau utilizarea canalelor de social media) si pentru atragerea acestora“, a explicat Nicoleta Dumitru.
Ultimele statistici oficiale arata ca numarul de someri a ajuns in octombrie la circa 522.000, aproape de nivelurile minime dupa criza, iar rata somajului a stagnat la 5,8%. De asemenea, numarul de locuri de munca vacante din economia romaneasca, un indicator al deficitului de forta de munca la nivel national, a crescut in al treilea trimestru cu 16,5% fata de aceeasi perioada a anului trecut, la 62.900.
PricewaterhouseCoopers (PwC) este cea mai mare companie de servicii profesionale, de consultanta si audit din lume, cu 766 de birouri in 150 de tari.
*Sursa: Studiul PwC Saratoga 2016