Ce inseamna internship - cum te ajuta un internship in cariera
Un program de internship poate inseamna atat un start de succes in cariera, o modalitate excelenta pentru a capata experienta practica, sansa de a cunoaste profesionisti din domeniu si de a interactiona cu oameni cu pasiuni comune. Daca o parte dintre studenti se lanseaza in cautarea internshipului perfect inca din primele luni de facultate, altii asteapta sa gaseasca programul ideal sau sa dobandeasca cunostintele teoretice necesare. Ambele variante se pot dovedi castigatoare atat timp cat candidatul da dovada de seriozitate, perseverenta si determinare.
Ghidul complet al Programelor de Internship, Trainee si Stagii de Practica
Descarca GRATUIT pdf-ul si afla in doar 30 de minute:- Care este diferenta dintre tipurile de programe pentru Juniori;
- Cum te pregatesti pentru un program de Internship, Trainee sau Stagiu de Practica;
- Ce salariu poti primi ca intern sau trainee;
- multe altele.
Descarca Ghidul PDF »
Ce este un internship?
Internshipul este poate cea mai populara forma de program. In ultimii ani au fost lansate foarte multe programe de internship, ‑ ind o modalitate prin care companiile isi recruteaza viitori angajati. Pentru tine, internship-ul reprezinta o oportunitate de invatare, o modalitate prin care poti obtine experienta practica in domeniul de interes*.Acest tip de program se deruleaza pe o perioada mai lunga, cuprinsa de obicei intre 2 si 6 luni. Poate fi internship platit sau neplatit – insa de ce mai multe ori acest lucru este anuntat inca de la inceput. Uneori, insa, depinde de abilitatile tale de negociere si persuasiune. Nu uita ca – la fel ca si in cazul unul job – trebuie sa negociezi intreg pachetul de beneficii, nu doar salariul. Iar in cazul in care este vorba despre un program de internship neplatit, sa te gandesti pe ce alte planuri iti aduce beneficii: cunostintele dubandite, abilitatile asimilate, resursele companiei la care ai acces si care te ajuta sa te dezvolti pe plan profesional, traininguri, certificari, networking – toate acestea se pot dovedi foarte utile pentru cariera ta.
Si in cazul orarului de munca pot exista variatii. Un internship poate fi atat part-time, cat si full-time. Programul este, in general, unul flexibil – fiind genul de program dedicat studentilor, pe care angajatorii ii incurajeaza sa isi termine studiile. Nu iti fie teama sa aduci in discutie inca din timpul interviului pentru un program de internship si orarul dupa care vei lucra, precum si programul tau de la facultate, pentru a te asigura ca poti imbina cu succes cele doua activitati.
Internship – ce inseamna pentru cariera ta?
“Pentru candidatii juniori recomandam implicarea in activitati cat mai variate in perioada academica pornind de la internship-uri,lucrari in Conferinte, lucrari in curricula academica,voluntariate etc.” – Ramona Badescu, HRC, RobertBosch.Angajatorii pun pe primul loc implicarea studentilor si proaspat absolventilor in programe de Internship, pe care le vad ca pe o rampa de lansare in cariera. Acestia le acorda chiar mai multa importanta decat specializarii studiilor!** Pentru ca un alt fel de experienta anterioara nu exista in cazul Juniorilor, aceste programe suplinesc lipsa unui loc de munca anterior si spun despre candidat ca este determinat, serios si – mai ales – interesat de domeniul de lucru cu pricina.
Adaugarea unui program de internship in CV, iti va oferi un avantaj extrem de important in fata celorlalti candidati la primul tau job. Avand in vedere ca exista atat de multi candidati cu aceleasi studii si specializari ca si tine, un program de internship bine ales va face cu siguranta diferenta!
Chiar daca programele de internship pe care le urmezi nu se vor transforma in joburi full-time in companie, nu trebuie sa uiti ca doar astfel de activitati iti vor oferi abilitatile practice pe care angajatorii le cauta cu atat de mult interes la candidati. Nu uita sa mentionezi in CV ce ai dobandit de la fiecare program urmat in parte si sa detaliezi activitatile pe care le-ai intreprins pe parcursul saptamanilor in care ai fost intern.***
Iar cel mai important lucru pe care trebuie sa il iei in considerare atunci cand aplici la un astfel de program este faptul ca iti va oferi acces la lucruri pe care nu le poti afla din alte surse – fie ele online sau offline. Insight-uri din companie, resurse ale companiei, programe de training, cursuri, certificari, acces la evenimente organizate de companie sau la care compania este prezenta etc. Profita de toate aceste lucruri pe intreaga perioada de desfasurare a programului si asimileaza cat de multe lucruri poti.
Scrisoare de intentie internship
Pentru a-ti mari sansele de a fi selectat pentru programul de internship pe care ti-l doresti, este indicat sa iti pui la punct – pe langa CV si o scrisoare de intentie care sa arate angajatorului ca esti motivat sa obtii locul vacant si sa inveti alaturi de colegii din companie. Mai mult decat atat, un astfel de document te va ajuta sa detaliezi toate lucrurile pe care nu le-ai putut detalia in CV. Descarca gratuit model de scrisoare de intentie internship
- puncteaza doar lucrurile importante.
Un internship bine ales este calea catre jobul dorit si una dintre cele mai frecvente modalitati prin care companiile recruteaza juniori pentru pozitiile deschise. Asa ca nu ezita sa aplici la un astfe de program ori de cate ori ti se iveste ocazia si ai grija sa inveti cat mai mult posibil din oricare experienta de acest fel! Pentru lista completa a programelor de internship acceseaza sectiunea Student de pe Hipo.ro.
Citeste si:
-
Trainee, internship sau stagiu de practica?
-
Internship platit sau neplatit - Afla care sunt top 5 beneficii pe care companiile le ofera internilor
-
Management Trainee - Ce inseamna si cum se fac angajari in domeniu
-
Stagii de practica - cand le faci si cat conteaza in CV
*Ghidul Angajatorilor Internship&Trainee – Editia 2015-2016
**Ghidul de Angajare pentru Tineri – Editia 2016
***WetFeet – Getting your ideal internship