De la agricultură la IT. Povestea lui Marius Miclean, absolvent la Școala Informală de IT

De mic copil, Marius a avut o pasiune pentru domeniul tehnic. La întrebarea „ce vrei să devii când vei crește mare?”, răspundea „arhitect”. De la arhitectură, a ajuns la agricultură și, de curând, la 29 de ani, în IT. Spune că în ziua de astăzi, totul este programare, iar începutul unei cariere în IT nu poate fi decât fascinant.
 
 
Și pentru că nimic nu e întâmplător, bucuria de a se reinventa ascunde o poveste.
 

Marius Miclean este absolvent al programului educațional de Java Development de la Școala Informală de IT Timișoara. Povestește despre cum a reușit să înceapă o carieră într-un domeniul cu totul nou.

1. De ce IT?

 
Până nu demult am lucrat în domeniul agricol, unde eram consultant teritorial la diverse companii. Discutând cu foarte mulți fiermieri despre firmele și sistemele lor de management, majoritatea deficitare, mi-a venit ideea de a dezvolta un soft care să le vină în ajutor. De aici, tranziția către IT.

2. Care a fost parcursul tău academic?
 
Am urmat un liceu cu profil real, Mate-Info Intensiv Fizică. Mai apoi m-am specializat în Horticultură, urmând cursurile unei facultăți de profil și am continuat cu un master în domeniul Protecția Mediului. Mi-aș fi dorit să învăț mai multă informatică în timpul școlii tradiționale, dar iată că, în octombrie 2016, am ajuns la Școala Informală de IT. Am ales programul educațional Java Development. Pentru că Java face de toate, Java este cam peste tot.
 
 
„A meritat fiecare secundă la Școala Informală de IT”

 
3. Cum a fost să înveți Java?

La început, greu. Dar cu foarte, foarte multă muncă și timp alocat pentru studiu, m-am acomodat și rezultatele nu au întârziat să apară.




4. De la sesiunile de curs Îți amintești în mod deosebit de…

 
… un coleg care nu a vrut să ne cinstească pentru că a terminat cu prima medie. Glumesc :).
Sesiunile de curs au fost foarte comprimate. Nu puteai să faci altceva, decât să te concentrezi la maximum, fiind un timp totuși scurt și multă materie. Dar a meritat. Fiecare secundă.

 

„Marți am avut primul interviu de angajare. Joi lucram ca Java Developer”
 

5. Cum a fost la interviul de angajare?
 
A fost foarte interesant! A fost primul interviu la care am ajuns și totul a decurs foarte, foarte repede. Într-o zi de marți am avut interviul de angajare și joi, în aceeași săptămână, am început lucrul. La Școala Informală de IT am realizat un proiect complex, care m-a ajutat extraordinar de mult. În plus, a fost foarte important faptul că am demonstrat că sunt pasionat cu adevărat.



6. Ce „gust” are acum un început de carieră în IT?

 
Chiar dacă sunt „foarte la început” este F.A.N.T.A.S.T.I.C.

 
„Cea mai mare frică a fost că nu voi înțelege Java”

 
7. Cea mai puternică motivație pentru a învăța este …

Evoluția.

8. Cea mai mare frică a fost…

Că nu voi fi capabil să înțeleg Java.

9. Motto-ul după care te ghidezi / un gând pentru cei care citesc acest interviu:

„Nu trebuie să îți fie frică de nimic în viață. Trebuie doar să înțelegi” – Marie Curie


 

Îți dorești o carieră în cea mai dinamică industrie a momentului? Află mai multe despre Școala Informală de IT: www.scoalainformala.ro. Inițiere, pregătire și specializare în IT.

Va recomandam si:

Oportunități de angajare prin DB Work la Angajatori de TOP - Timișoara, 18-19 octombrie

ULTIMELE JOBURI