Cel mai mare marathon al programelor de Internship & Trainee 2018




Catalyst Solutions lansează a doua etapă a celui mai mare marathon de programe de Internship & Trainee 2018 la nivel național. Proiectul are loc la nivel național, de două ori pe an, o dată în perioada februarie – iulie, respectiv în perioada septembrie - decembrie. Oracle, Continental, Microsoft, IBM, Amazon, OMV Petrom, Group Renault Romania, Vodafone, Bosch Romania, Hella, ING Romania, BCR, Coca-Cola HBC, KPMG, Deloitte, eMAG, Nokia sau Accenture sunt câteva dintre companiile care au avut programe pentru tineri, active pe Hipo.ro, în perioda februarie – iulie 2018.

Proiectul Internship & Trainee Marathon 2018 a reușit să atragă peste 31,000 de vizitatori pe secțiune, în perioada februarie – iulie 2018. Proiectul este susținut de o parte dintre cele mai importante universități din România, printre care: Universitatea “Nicolae Titulescu” din București, Universitatea din Pitești, Universitatea “Petru Maior” din Târgu Mureș, Universitatea “Româno-Germană” din Sibiu, Facultatea de Economie și administrarea afacerilor din cadrul Universității “Dunărea de Jos” din Galați, Facultatea de Stiinte Economice din cadrul Universității “Ovidius” din Constanța, Centrul de carieră, Alumni și Relația cu Mediul de Afaceri din Universitatea “Babeș Bolay”, Cluj, Centrul de Consiliere și Orientare în Cariera (CCOC) din “Universitatea de Vest”, Timișoara.

Până în luna decembrie, proiectul Internship&Trainee Marathon 2018 își propune să reunească peste 500 de astfel de oportunități de carieră. Câteva dintre orașele în care sunt active astfel de programe sunt: București, Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Ploiești, Craiova, Brasov, Constanța, Sibiu, Pitești etc. Ținând cont de domeniul de activitate, programele de internship deschise se regăsesc în departamente precum: Marketing, Vânzări, IT, Inginerie, Producție, Contabilitate, Resurse Umane, Achiziții și Logistică.

În această perioadă, pe Hipo.ro pot fi regăsite programe dedicate studenților, proaspăt absolvenților și tinerilor, printre care:
 
  • Grow@HILTI - Graduate Program
Grow@HILTI este un program conceput pentru tineri care le permite să-și atingă obiective ambițioase și să-și dezvolte cariera în cadrul companiei. Programul durează 24 luni iar, pentru o perioadă de 12 luni, tinerii vor începe cu un rol în vânzări. În calitate de Account Manager sau de Hilti Store Representative, aceștia vor fi responsabili pentru gestionarea și dezvoltarea platformei proprii de clienți, care poate include experți în afaceri, manageri de proiect sau proprietari de companii. Ulterior, pasul următor ar putea fi în marketing sau finanțe, inginerie și vânzări, resurse logistice sau umane. Cei interesați pot aplica accesând linkul următor: https://goo.gl/uXb6ro
 
  • Vodafone Group Technology Discover Graduate Programme
Programul Group Technology Discover este un program ccare se desfășoară pe parcursul unui an și îi ajută pe tineri să exploreze diferite oportunități în domeniul tehnologiei și să lucreze cu tehnologiile cheie ale viitorului atât în Network&IT, cât și în pregătirea unui plan strategic de carieră. Pentru a explora diferite oportunități și technologii IT&C, dar și pentru o întelegere cât mai bună a afacerii, programul este structurat în două etape de câte 6 luni, în două departamente tehnice. Programul oferă posibilitatea de a interacționa cu specialiști din diferite domenii, de a conștientiza punctele forte, aspirațiile și zonele care ar trebui îmbunătățite. Cei interesați pot aplica accesând linkul următor: https://goo.gl/NhPajW
 
  • Bosch Academy – Junior Accounting Program
Junior Accounting Program @Bosch Academy conține 7 sesiuni ce se vor desfășura în perioada 2018-2019, până la finalul anului urmând să aibă loc două dintre ele, în octombrie și în noiembrie. Fiecare sesiune durează 3 luni, cu un program full-time, timp în care experții Bosch în domeniu vor facilita procesul de învățare și familiarizarea cu mediul de lucru. Pentru mai multe detalii privind procesul de recrutare, beneficii și cerințe, cei interesați pot accesa următorul link: https://goo.gl/hCjES9
 
  • Stefanini – Technical Support
În prezent, Stefanini are activ un program dedicat vorbitorilor de limba franceză și engleză: Technical Support. Ai oportunitatea de a dezvolta o carieră într-un mediu multinațional stabil în calitate de Trainer, Analist de calitate, Lider de echipă, Management de proiect, Infrastructură sau Specialist pentru aplicații. Cei interesați pot aplica accesând linkul următor: https://goo.gl/uSrrWx

Internship&Trainee Marathon 2018 este un proiect la nivel național, care poate fi accesat pe portalul de carieră www.hipo.ro. Proiectul Internship&Trainee Marathon 2018 continuă până la finalul lunii decembrie. Pe secțiunea dedicată proiectului: https://www.hipo.ro/locuri-de-muncă/student, cei interesati pot afla mai multe detalii despre programele de internship & trainee active în această perioadă a anului.

Despre Catalyst Solutions

Catalyst Solutions este o companie românească de consultanță în resurse umane, specializată în soluții de recrutare și employer branding. În cei 12 ani de experiență, Catalyst a devenit cunoscută pentru unele dintre cele mai mari proiecte și evenimente din domeniu, precum :
  • www.hipo.ro, singurul portal de carieră dedicat exclusiv candidaților cu studii superioare;
  • Angajatori de TOP, cel mai mare târg de carieră din România, care are loc de două ori pe an, în București și Timișoara;
  • DevTalks, eveniment care reunește 1.000 de profesioniști IT pasionați de web, online, Cloud computing și Big Data;
  • Top Talents România, program care identifică și premiază cei mai valoroși 250 de tineri români;
  • Studiul Cei mai doriți angajatori, cel mai cuprinzător instrument de pe piață, care măsoară gradul de atractivitate al brandurilor de angajatori, precum și așteptările pe care tinerii le au de la aceștia.

Va recomandam si:

Noiembrie - pregatit pentru nivelul urmator?

ULTIMELE JOBURI