Cum iti negociezi salariul

<< Citeste articolul anterior | urmator >>

 






Negocierea salariului
este o problema dificila pentru cele mai multe persoane.

Si asta se intampla nu atat de mult pentru ca procesul de negociere in sine este dificil, ci pentru ca mintal ii acordam o semnificatie foarte mare si il complicam. Motiv pentru care in continuare vei descoperi cateva principii de negociere a salariului care au rolul sa il simplifice si in acelasi timp sa il faca avantajos pentru tine.

 

1) Cunoaste-ti valoarea reala
Valoarea ta reala este data de rezultatele pe care le vei produce. Iar rezultatele sunt date de competentele si motivatiile tale, pe care le-ai dobandit in timp sau le ai in mod natural. Orice altceva, nu este relevant in negocierea salariului.

Evita sa invoci motivatii pentru salariul pe care il ceri gen:

  • Am terminat masteratul si am o diploma in plus;
  • M-am mutat intr-un apartament unde e chiria mai mare;
  • Sunt in companie de mult timp.


Ele nu reflecta o crestere in valoare ta si, dintr-un punct de vedere pragmatic, sunt motivatii puerile. Rezultatele sunt singurele cu adevarat relevante pentru un angajator si ai nevoie sa te raportezi de fiecare data la ele si la felul cum a crescut capacitatea ta de a produce rezultate.

2) Fa-ti temele cu atentie

Foarte multe persoane se simt inconfortabil cu a raspunde la intrebarea clasica: La ce salariu te astepti? pentru ca nu stiu care sunt practicile salariale pe piata. Desi salariile pot sa varieze pentru un job similar in companii diferite, exista totusi unele tipare si standarde salariale.

Este important sa te documentezi si sa cunosti salariile in domeniul tau profesional. Astfel, facand o corelatie dintre competentele tale, responsabilitatile jobului si companie, vei putea emite o cere profesionala adecvata, in loc sa eviti raspunsul la intrebare si sa te joci de-a soarecele si pisica cu angajatorul.

 


3) Fii deschis la negociere


Negocierea este un proces care presupune tatonari, dezvaluiri din partea ambelor parti, cautarea de solutii si compromisuri justificate. Fii dispus sa treci prin acest proces, in loc sa mergi pe sistemul asta e cererea mea, ori o acceptati ori renunt la job”. Si tine minte ca pe termen lung, o relatie de calitate cu angajatorul iti poate aduce multe beneficii.

4) Uita-te dincolo de salariul fix

Cuvantul „salariu” este deja demodat. Vorbim mai mult despre „pachet salarial”, care presupune pe langa salariu si diverse bonusuri, prime, servicii si facilitati. Nu le ignora. Intr-un job cum ar fi cele din vanzari sau training, componenta salariala variabila poate fi de cateva ori mai mare decat salariul fix.

In esenta, negocierea salariului este un proces in care puterea este data de informatia pe care o detii despre tine si despre piata, precum si de curajul de a te folosi de ea in mod eficient. Cu aceste ingrediente, negocierea salariului devine un proces normal, periodic, de care te bucuri si pe care il poti valorifica la maxim.

Succes!

Eduard Ezeanu

Blog: www.eduardezeanu.ro

Site: www.careerexperts.ro - Consiliere in cariera si programe de dezvoltare a carierei

<< Citeste articolul anterior | urmator >>

 

Va recomandam si:

Career Guide 2021