Miruna - La pas prin lumea Marketingului



Dinamica, schimbari continue, incertitudini la fiecare pas si nicio reteta care sa contina toate ingredientele de care este nevoie pentru ca succesul sa fie garantat. Lumea Marketingului este plina de provocari, iar cand vorbim despre Event Marketing deja vorbim despre una dintre cele mai imprevizibile parti ale acestui domeniu.

Se poate totusi sa faci fata cu brio unei industrii unde singura constanta este schimbarea?

Miruna Neagu, Event Marketing Specialist, ne povesteste despre elementele care au avut roluri definitorii in parcursul sau profesional, dar si despre importanta unei atitudini potrivite pentru a reusi in acest domeniu.


Povesteste-ne despre parcursul tau profesional si cum ai ajuns la Hipo.


Impinsa de dorinta de a invata cat mai mult, de a descoperi noi orizonturi si oameni de la care “sa fur meserie”, am decis in 2017 ca este timpul sa fac o schimbare. Cu o experienta de 2 ani si jumatate in PR&Comunicare si organizare de evenimente, am considerat ca cel mai bun pas pe care il pot face este sa descopar tainele marketingului. Astfel, am ajuns sa aplic la jobul de Event Marketing Specialist din cadrul Catalyst, compania sub a carei umbrela se regaseste portalul de joburi Hipo.ro si proiectele powered by Hipo.

Un rol foarte important in toata aceasta perioada l-au avut persoanele apropiate care m-au incurajat si au crezut in mine. De-a lungul timpului ne-am intersectat din punct de vedere profesional si am facut echipa buna. Va multumesc si ma inclin! Totodata, au contat extraordinar de mult increderea si sansa de a demonstra ceea ce pot oferite de Catalyst, care ulterior mi-a devenit familie. A fost cel mai bun si mai frumos lucru care mi s-a intamplat pana in acel moment si spun asta cat se poate de sincer.

Alaturi de #aimei am vazut cat de frumos si challenging este sa pui la cale campania de comunicare a celui mai mare targ de cariera din tara, Angajatori de TOP, un proiect marca Hipo.ro. “Postura de DJ” pe care am avut-o in cele 6 editii pe care le am la activ atat in Bucuresti, cat si in Timisoara, mi-a oferit sansa sa mixez cu idei deja existente, noi directii de comunicare, cele mai cool variante de promovare offline, brainstorming-uri bune si nebune, analize peste analize, feedback-uri pozitive si constructive, statistici facute la virgula, deadline-uri si bugete. Toate acestea pentru a obtine cele mai bune rezultate.

Cu bucurie spun ca fiecare editie mi-a adus sentimentul de reusita si implinire, dar si cel de a face din ce in ce mai mult si din ce in ce mai bine. Cativa metrici importanti sunt: numarul de vizitatori, NPS-ul angajatorilor si al participantilor, aplicarile la joburi, rezultatele din campaniile paid, incantarea de pe chipurile membrilor echipei. Angajatori de TOP este proiectul meu de suflet, care imi da acea doza de adrenalina ce ma face sa-mi incarc bateriile de fiecare data.
 

 
Cum arata o zi obisnuita la job-ul tau?

Ziua incepe cu o masina parcata in curtea sediului si un numar de telefon lasat in parbriz pentru colegii care trebuie sa plece la meeting-uri si in calea carora ma asez. Desi am biroul aproape de intrarea din spate, prefer sa merg pe la cea din fata. Astfel, pot spune tuturor colegilor un “neata” raspicat, sau variatii de-ale lui, indiferent de cat de somnoroasa as fi. Inainte sa-mi iau locul in primire, imi urez cu un coleg “La multi ani” pentru ca, nu-i asa, nu e musai sa fie ziua de nastere a cuiva ca sa-i poti ura sa traiasca multi ani fericiti. Apoi, trec la butoane si imi verific mail-ul. Prioritizez ce am in inbox in functie de urgente si deadline si incep sa lucrez pentru a rezolva task-urile. Un element important in activitatea mea de zi cu zi, este sfanta agenda. Ma ajuta foarte mult sa am un to do list, sa vizualizez tot ce am de facut si sa tai de pe ea ce a fost dus la bun sfarsit. Lucrul acesta imi ofera o satisfactie grozava.

Pentru ca tot a venit vorba de memoria vizuala, lucrurile care ard, deadline-urile, obiectivele stabilite, canalele de promovare offline din campanii trebuie sa le am in fata ochilor, la propriu. De aceea, am biroul tapetat cu tot felul de post it-uri si print-uri. Daca sunt lucruri care va ajuta sa fiti mai eficienti la locul de munca, recomand sa le utilizati fara sfiala.

Sunt rare situatiile in care o zi seamana cu o alta. De ce? Pentru ca task-urile de care ma ocup pot fi din zone diferite, de exemplu: obtinere disponibilitate locatii furnizori, stabilire directii de campanie, creare de continut, realizare propunere OOH, gestionare relatie furnizori, oferire feedback pe materiale grafice, propunere campanie, raportare si lista poate continua. Este un aspect care ma tine mereu in priza, iar ritmul chiar imi prieste.

Ce iti place cel mai mult la job-ul tau?

Diversitatea sta la baza lui, iar datorita acestui lucru nu ma plafonez. In plus, imi ofera posibilitatea sa interactionez cu multi oameni, fie ca este vorba despre colegii din echipa, furnizori, reprezentantii companiilor sau participanti. Imi place foarte tare acest lucru pentru ca am ocazia sa ii cunosc in diverse situatii si sa stabilesc legaturi cu ei, ma provoaca sa ma adaptez schimbarilor, dar si sa ma descopar de fiecare data cand sunt nevoita sa gestionez situatii neprevazute.

Ce skill-uri sunt necesare pentru un job in marketing?

Este nevoie de un mix perfect intre soft skills si hard skills. Glumesc. Nu, nu o sa ofer un raspuns clicheic.

Abilitatea foarte buna de comunicare este un must, pasiunea pentru acest domeniu (chiar trebuie sa iti placa ceea ce faci pentru ca in marketing lucrurile nu sunt exacte, nu merg dupa un tipar, imprevizibilul este dupa colt si tot timpul trebuie sa fii in pas cu trendul si pregatit sa gasesti “solutia salvatoare”), determinare, dorinta de a invata si de a incerca lucruri noi.

In plus, un rol foarte important il are abilitatea de a lucra in echipa. In marketing nu poti face lucrurile de unul singur, cum nici intr-un alt domeniu nu poti face asta, insa aici cu atat mai putin pentru ca tot timpul trebuie sa fii in stransa legatura cu cei care te ajuta sa gasesti ingredientele potrivite pentru campania la care lucrezi: pornind de la graphic designer, omul de pe PPC, Social Media Specialistul si ajungand la persoana responsabila de PR, programatorul si project managerul proiectului.

Ce sfaturi ai pentru cineva care isi doreste o cariera in marketing?


Accepta orice provocare apare si invata sa iesi din zona ta de confort. Fii numai ochi si urechi si implica-te pana in maduva oaselor, nicio carte de marketing nu te poate invata cat vei invata din experienta unei campanii la care ai lucrat de la A la Z. Stabileste-ti obiective realiste, fa tot ce poti pentru a le atinge, iar la final cand tragi linie daca esti multumit inseamna ca ceea ce ai facut, ai facut bine. Insa nu uita, intotdeauna va fi loc si de mai bine, astfel ca fii atent la tot ce se intampla in jurul tau si doreste-ti tot timpul mai mult si mai mult.

Cum poate iesi in evidenta un candidat pentru un job in acest domeniu?

Prin determinarea pe care o are, increderea in fortele proprii si dorinta de a se dezvolta. Nimic nu ii poate sta in cale daca stie exact ce isi doreste si face tot ce este posibil pentru a demonstra ca merita sa i se ofere increderea de care are nevoie pentru a porni la drum. Avand un astfel de comportament, nu se va da in laturi de la ce inseamna nou, provocator si va putea face fata cu brio unui job in marketing. In plus, e foarte important sa fie asumat. Parcursul profesional nu este presarat numai cu lauri, apar dificultati, necunoscute, esecuri, insa este important cum le priveste. Trebuie sa se raporteze la acestea ca la niste etape ce contribuie la dezvoltarea lui ca profesionist.

Determinarea si dorinta de invatare imbinate cu diversitatea si provocarile oferite de rolul pe care il are in cadrul Angajatori de TOP, dar si in alte proiecte, o fac pe Miruna sa afirme ca mediul si domeniul din care face parte sunt cele potrivite.

Daca te-ai regasit in povestea Mirunei sau ti-ar placea sa intampini provocarile si dinamica rapida a Marketingului nu ezita sa aplici pentru pozitia de Marketing Coordinator din cadrul echipei noastre.
 
Aplica pentru Marketing Coordinator!

 

Va recomandam si:

Regulament de participare la concursul “Studiul Cei mai doriti angajatori din Romania 2025”

ULTIMELE JOBURI