Cum si de ce sa trimiti o scrisoare de intentie impreuna cu CV-ul



Cautarea unui job potrivit poate fi descuranjanta si obositoare chiar si pentru cei mai entuziasmati dintre noi, iar refuzurile si lipsa de raspuns ne fac sa devenim confuzi si dezamagiti.

Exista totusi o metoda prin care putem primi un raspuns mai prompt, si in acelasi timp sa fie sporite si sansele ca acesta sa fie pozitiv?

Ei bine, da. Metoda e simpla si necesita doar putin efort creativ din partea noastra.

Desi nu se specifica in anuntul jobului, este foarte important sa atasam pe langa CV-ul trimis si o scrisoare de intentie. Aceasta, ne poate mari sansele de a primi un raspuns si feedback prompt la aplicarea noastra si in acelasi timp ne
mareste sansele de a primi un raspuns pozitiv din partea angajatorului.

Ce este scrisoarea de intentie?

Scrisoarea de intentie, dupa cum ne sugereaza si numele este o scrisoare pe care i-o adresam angajatorului cu intentia de a ne arata motivatia si interesul pentru un anumit job sau companie, dar si de a argumenta de ce consideram ca suntem potriviti pentru locul de munca respectiv. Trebuie sa punem accentul pe abilitatile noastre, plusul de valoare pe care il putem aduce in companie si modul in care ne putem implica activ in implinirea misiunii si viziunii acesteia.

De ce are un rol atat de important?

Pentru ca ne ajuta sa ne diferentiem de restul canditatilor prin simpla prezenta a ei, a atitudinilor si informatiilor transmise, dar si prin autenticitatea si originalitatea de care dam dovada in redactarea ei. De asemenea ea ne ajuta sa cream o legatura intre experientele si abilitatile noastre si cerintele jobului respectiv prin care aratam ca suntem omul potrivit pentru pozitia respectiva.

Cum ar trebui sa arate?

Nu exista un model de succes dupa care sa redactam o scrisoare de intentie, exista doar cateva reguli si recomandari care ne pot da o idee despre cum sa structuram informatia astfel incat ea sa fie cat mai clara, relevanta si usor de parcurs.

In primul rand, trebuie sa facem putin research despre cultura companiei la care aplicam ca sa ne dam seama cat de amicali si prietenosi vom fi in scrisoare.

De exemplu: Daca vom aplica la un job in cadrul Ministerului de Afaceri Interne atunci vom folosi o tonalitate formala si vom respecta o structura mai clasica, mai putin out of the box.

In al doilea rand, scrisoarea de intentie ne reprezinta si este cartea noastra de vizita. De aceea, aceasta trebuie sa fie usor de citit si sa atraga atentia cititorului prin personalizare (de exemplu: un titlu mai deosebit, un layout modern, includerea de imagini, scrisoare in format video, scrisoare sub forma de poezie, poveste, basm)

NOTA BENE: Tipurile de personalizare trebuie sa se plieze foarte bine pe compania pentru care aplicam.

Exemplu: Este mai bine potrivit sa aplicam la un job in Marketing cu o scrisoare de intentie sub forma de poezie, decat sa aplicam cu aceeasi scrisoare de intentie sub forma de poezie pentru un job in Vanzari.

Cum ar trebui sa fie structurata:

Paragraful 1: Mentionam motivul pentru care scriem angajatorului si ne prezentam succint.

Paragraful 2: Vorbim despre abilitatile si experientele noastre care se pliaza pe cerintele jobului, dar si rezultate sustinute de cifre sau date daca este cazul.

Paragraful 3: Motivele pentru care dorim sa lucram in cadrul companiei lor, plusul de valoare pe care l-am aduce ca angajat, cum ne potrivim cu valorile si principiile pe care se bazeaza compania, dar si cum vom ajuta prin implicare activa la indeplinirea misiunii si viziunii acesteia.

Paragraful 4: II multumim angajatorului pentru ca a parcurs scrisoarea si il incurajam sa stabileasca o intalnire pentru a discuta mai pe larg.

Cel mai important lucru cand redactam o scrisoare de intentie este sa fim autentici si reali. Incercam sa personalizam fiecare scrisoare de intentie in functie de domeniul companiei si anuntul de job. Cel mai indicat ar fi sa avem cate o scrisoare de intentie pentru fiecare job la care aplicam.

DO’s

Inainte sa incepem sa redactam scrisoarea de intentie este important sa ne punem in pielea angajatorului si sa ne raspundem la intrebarea: „De ce as angaja eu aceasta persoana? ”.

Cand vorbim despre abilitatile noastre ar fi bine nu numai sa le enumeram, ci sa dam exemple in care explicam cum folosim abilitatile noastre pentru a duce la bun sfarsit procese si ce impact au avut acele procese.

Verificam scrisoarea de cat mai multe ori inainte sa o trimitem pentru a fi siguri ca nu s-a strecurat vreo greseala atat la nivel de continut, cat si de scriere.

DON’Ts

Nu depasim 1 pagina si jumatate! 4-5 paragrafe sunt mai mult decat suficiente pentru a povesti despre noi si a lasa o impresie placuta.

Nu repetam informatiile din CV! In scrisoarea de intentie accentuam abilitatile si experientele noastre pliate pe cerintele angajatorului.

Cum atasam scrisoarea de intentie CV-ului meu?

Tot ce trebuie sa facem este sa ne logam in contul Hipo sau sa il cream daca nu avem, sa intram pe pagina MyHipo, sa completam CV-ul si sa cream scrisoarea de intentie.

Platforma Hipo.ro ne permite sa avem 5 scrisori diferite cu care putem aplica.

Pentru a fi mult mai clari am creat video-ul de mai jos in care putem vedea exact cum se ataseaza scrisoarea de intentie CV-ului in momentul in care aplicam pentru un job pe Hipo.ro.

 

Va recomandam si:

Oportunități de angajare prin DB Work la Angajatori de TOP - Timișoara, 18-19 octombrie

ULTIMELE JOBURI