Care este cel mai bun drum de a incepe o cariera in sectorul IT?


O carieră în sectorul IT aduce numeroase beneficii, așadar nu este de mirare că reprezintă visul profesional al majorității oamenilor. Cu toate acestea, uneori, din lipsă de curaj, informații sau altceva, acest vis rămâne doar o dorință neîndeplinită. Pentru a nu fi nevoie să rămână așa, martori sunt numeroșii cursanți de succes LINK Academy care au îndrăznit să dobândească cunoștințe și abilități IT, care au dat roade în mai puțin de un an de zile. Acestea sunt doar poveștile câtorva dintre ei.

 

Ca să începeți, nu aveți nevoie de cunoștințe în avans

Unul dintre cele mai frecvente lucruri care împiedică oamenii interesați de IT este convingerea greșită că pentru o școlarizare de succes aveți nevoie de cunoștințe. Însă, experiența Cristinei Niculescu, care după o carieră de 10 ani în management a dorit să-și schimbe ocupația, arată că acesta este doar un mit. Ea este acum un Java developer de succes și își construiește cu bucurie noua și interesanta carieră.

 

  • Căutam deja să mă reorientez către domeniul IT, după 10 ani de management, și nu știam foarte bine ce voiam, fiindcă nu cunoșteam deloc domeniul inițial, și miau recomandat niște prieteni LINK Academy, că făcuseră și ei înainte, și am apreciat foarte mult. Cursul m-a ajutat enorm, nu știam să scriu o singură linie de cod înainte să încep, iar în mai puțin de 8 luni am reușit să am primul meu job în domeniu.

 

Cursurile de la LINK Academy sunt structurate astfel încât să-i permită fiecărui cursant, indiferent de nivelul de cunoștințe anterioare, să asimileze într-un timp scurt cunoștințele și abilitățile necesare începerii unei cariere de succes în IT. La aceasta contribuie metoda patentată pentru învățare rapidă și eficientă, cunoscută sub denumirea de „Arhitectura cunoștințelor”, precum și profesori dedicați, care sunt experți de succes în domeniile lor, cu o vastă experiență:

 

  • Profesorii miau plăcut foarte mult, au oferit multe exemple practice și au încercat să explice informația până a înțeles fiecare cursant, structura mi se pare foarte ok, fiindcă te ia de la 0 și te trece prin fiecare element, pas cu pas, și se asigură că fiecare înțelege despre ce e vorba… spune Nicolae Cosmin, care imediat după finalizarea școlarizării la LINK Academy, în cadrul departamentului PHP development, a obținut jobul de junior developer…

 

Platforma avansată pentru studiu aduce cunoștințe indiferent de locul în care vă aflați

Când oamenii își doresc să dobândească cunoștințe și să înceapă o carieră nouă, una din principalele griji este dacă va avea suficient timp pentru studiu. Respectiv, cum să-și adapteze obligațiile, cum să urmărească cursurile și cum să-și îndeplinească alte obligații educaționale. Specific în studiul la LINK Academy este faptul că ritmul obligațiilor și învățarea în sine se adaptează cursantului, astfel încât, indiferent dacă aveți un job sau alte activități, vă alegeți singuri timpul în care doriți să studiați.

 

Astfel, pe lângă cursurile tradiționale, în clasă, cursanții au la dispoziție și platformă Distance Learning, care permite frecventarea cursurilor online. Datorită acestui fapt, cursanții pot asculta live cursurile, de acasă, sau le pot vedea în arhivă, atunci când le permit obligațiile. Au ocazia de a vorbi pe chat cu profesorii, de a frecventa sesiuni de consultații, dar și de a face schimb de materiale și experiență cu colegii. Într-un cuvânt, primesc toate calitățile cursurilor tradiționale, dar la ei acasă. Astfel, cursanții aleg singuri când vor învăța, ritmul de rezolvare a taskurilor și își îndeplinesc obligațiile într-un mod unic.

 

Cristina Niculescu este unul dintre cursanții care au avut un orar încărcat și pe care platforma DL a ajutat-o să finalizeze școlarizarea IT în termen scurt:

 

  • Cursurile sunt foarte bine făcute, iar ceea ce mia plăcut cel mai mult este că totul e foarte adaptabil și sunt cursuri online, live, la care se poate participa, și cursuri care sunt înregistrate și se pot vedea după. Deci, pentru mine, care nu aveam foarte multă disponibilitatea în momentul în care am început cursurile, mi-a fost de foarte, foarte mare utilitate. Aplicația, foarte bine făcută și ea, iar toate cursurile sunt disponibile, informațiile și suportul pentru cursuri sunt, de asemenea, pe platformă.

 

Platforma DL s-a dovedit a fi extrem de utilă și în perioada pandemiei de COVID-19, când nu se puteau desfășura cursurile tradiționale. Datorită sistemului modern și eficient pentru studiu la distanță, cursanții LINK Academy nu au pierdut cursurile și și-au finalizat școlarizarea la timp, după cele mai înalte standarde:

 

  • Am folosit platforma Distance Learning, acolo urmăream orarul cursurilor. Am urmat și cursul Web design, mai ales pe perioada pandemiei, și am reușit să parcurg câteva cursuri pe care nu leam văzut înainte, evidențiază Nicolae Cosmin.

 

Dacă sunteți hotărâți, nimic nu e imposibil

Acești oameni au în comun curajul de a încerca să-și îndeplinească visurile. Locul pentru a face asta l-au găsit la LINK Academy, unde, cu un program modern, profesori dedicați și un suport deosebit, au reușit să-și reorienteze carierele într-un timp scurt. Însă, cele mai mari mulțumiri le revin tocmai lor, dorinței, efortului și deciziei lor.

 

Toți sunt de acord cu un lucru: cariera IT este disponibilă tuturor, dar totul depinde de voi. De aceea, tututor celor care se gândesc dacă să o ia în această direcție sau se întreabă la ce se pot aștepta, acești experți IT de succes recomandă: profitați de bogatele oportunități oferite de LINK Academy, fiți persistenți și dedicați-vă timp.




 

Cea mai completă școlarizare IT din această parte a Europei

Cunoștințele dobândite de cursanți la LINK Academy nu sunt doar practice și de calitate, ci și complete. În scurt timp, ei devin cunoscători pregătiți, ca imediat din bancă să pășească în companii IT naționale și internaționale. La aceasta contribuie pachetele de școlarizare complete, cu multă muncă practică la proiecte în care cursanții dobândesc experiență importantă în soluționarea taskurilor reale, certificate IT internaționale importante, dar și suport puternic din partea profesorilor, o bibliotecă bogată și cea mai modernă tehnologie IT, datorită cărora sunt în permanență la curent cu cele mai noi tendințe și cunoștințe în domeniul lor.

 

Însă, la LINK Academy, cursanții primesc mult mai mult. Au la dispoziție numeroase servicii pentru construirea drumului profesional, cursuri și workshopuri pentru dobândirea cunoștințelor transversale, care le oferă posibilitatea de a se descurca fără probleme în mediul de afaceri real, învățarea limbilor străine pentru o carieră internațională, precum și multe alte servicii datorită cărora își vor găsi în scurt timp un job în domeniul lor.

 

Satisfacția privind modul de lucru și cunoștințele dobândite la LINK Academy este evidențiată de faptul că mulți cursanți, după finalizarea școlarizării, decid să se înscrie la un nou curs, îmbogățindu-și astfel cunoștințele și domeniul de expertiză. Unul dintre ei este și Mihai Marian, care, după finalizarea cu succes a școlarizării în cadrul departamentului PHP, a decis să se înscrie la noul departament pentru programare Python la LINK Academy:

 

  • Școlarizarea în cadrul departamentului PHP a fost întradevăr minunată, deși nu am avut aproape niciun fel de cunoștințe IT în avans. După finalizarea școlarizării, am auzit că se deschide un departament nou pentru programarea Python și imediat am decis să mă înscriu, dobândind astfel posibilitatea de a lucra în două tehnologii.

 

Este timpul să vă îndepliniți și voi dorințele

Momentan, la LINK Academy se desfășoară perioada de înscriere pentru noua generație de cursanți, iar cursurile încep în curând. De aceea, dacă vă gândiți la o carieră bine plătită și atractivă, acum este momentul potrivit să vă uitați la acești oameni care ne inspiră și în mai puțin de un an de zile să vă aflați unde sunt ei acum.

 

LINK Academy vă va ajuta în acest drum, trebuie doar să vă înscrieți.

 

Va recomandam si:

Oportunități de angajare prin DB Work la Angajatori de TOP - Timișoara, 18-19 octombrie