Despre locul profesiei in viata noastra
In ultima perioada, imi adresez mie insami adeseori aceasta intrebare: “Unde se afla PROFESIA in viata mea »? Si cred ca nu la locul potrivit.
Povestea MEA – Interesul major pentru implinirea profesionala este inradacinat si mi-a fost transmis din generatie in generatie.
In educatia pe care am primit-o, planul profesional a ocupat intotdeauna un loc important, fiind incurajata sa studiez si sa tind catre roluri care aduc semnificatie vietii mele si care ma provoaca profesional.
Bunica mea, Elisabeta, care a avut un rol important in viata mea inca din copilaria mica, desi facuse doar 7 clase de fapt isi dorise sa fie cantareata de muzica traditionala romanesca, avea vocea si inclinatia necesara, dar vremurile de atunci, anii ’30-’40 au impiedicat-o, asa cum era asezata societatea la acel moment. Ulterior a cantat in Corul Bisericii, a fost inregistrata de catre un professor din Iasi care a considerat-o unul dintre cei mai buni rapsozi de pe Valea Bistritei. Totusi, contextul nu a lasat-o sa se implineasca profesional, dedicandu-se familiei si celor 5 copii iar mai tarziu nepotilor.
Totusi, adeseori imi povestea despre o serbare unde a fost pe scena si despre cat i-ar fi placut sa fie cantareata de muzica traditionala romaneasca.
Si-a trimis toti cei 5 copii sa invete, pe fiecare dupa inclinatii si interes, vremuri deloc usoare si cu costuri mari la vremea aceea. Acest interes pentru a te realiza profesional a fost transmis mai departe catre generatia parintilor mei, mama fiind o persoana care si acum la pensie este si consultant in domeniul asigurarilor si care nu s-ar putea vedea traind fara internet fiind interesata de tehnologie si simtind ca are nevoie de planul profesional iar tata, la randul lui, la fel, avand un loc de munca si dupa pensionare.
Ce am observat la mine insami este faptul ca asteptarile de la planul PROFESIONAL sunt destul de ridicate si ca atunci cand am perioade nefaste sau fara rezultatele dorite, sunt fara vlaga si intregul tonus imi este afectat. Iar tot mai des ma intreb: este asta sanatos?
Cum este SANATOS sa privim profesia?
V-ati intrebat vreodata acest lucru? Va scriu raspunsul meu, fara vreo pretentie ca ar putea fi o reteta. Poate va ajuta sa stiti si ce gandesc alti oameni.
Tot mai mult incerc sa ma educ sa pun mai putin accent pe rezultat. Nu ca mi-as dori sa fiu ineficienta, doar ca uneori rezultatul sau lipsa lui nu este totul si nu ne reprezinta, nu ar trebui sa ne stigmatizeze.
Cred ca a tinti doar rezultatul ne lipseste de farmecul vietii zilnice. In ultimii 5 ani am invatat putin cate putin sa apreciez OMUL si nu doar rezultatul. Cred ca un rezultat moderat al unui om cu un caracter placut si uman aduce mult mai multe unei organizatii decat aduce un « high-performer » fara abilitati sociale. Este nevoie si de oameni cu rezultate excelente, evident si cinste lor. Totusi succesele nu te imbratiseaza, nu-ti spun o vorba buna intr-o zi nefasta si nu-ti raman prieteni, orice succes palind cu trecerea timpului.
Acum cativa ani am auzit la Radio Cultural o concluzie care m-a marcat. O jurnalista intervievase mai multi candidati la Premiul Nobel percum si castigatori al acestei prestigioase distinctii, de-a lungul anilor. Mesajul a fost ca toti acesti cercetatori, oameni de stiinta, scriitori s.a, se bucura de cautare, isi traiesc vietile pasionati de subiect si niciodata nu incep o cercetare cu ideea de a castiga premiul. Probabilitatea este atat de mica incat nu ar putea motiva o viata dedicata acestui scop.
Mai degraba, acest premiu valideaza si recunoaste o viata autentica dedicata unui subiect cu impact major. De reflectat si integrat….cel putin pentru mine.
Ce aduce SENS in viata noastra profesionala?
Cred ca in primii mei ani profesionali, in care am lucrat intr-o multinationala, am experimentat cel mai bine lipsa de sens, senzatia de a trai printre exceluri perfecte si avand « meeting »-uri numite stufos, cu oameni cu functii pompoase.
Dar cand am tras linie, mi-am dat seama ca de fapt ce faceam zilnic era sa: completez excel-uri », explic situatii, gestionez conflicte pe teme absurde, trimit emailuri « perfect formulate », reamintesc oamenilor ca nu mi-au raspuns la emailul perfect formulat, sedinte, sedinte, sedinte (strategic organizate la 5 pm, de catre sefa mea de atunci…., prezentari-sedinte-prezentari.
Am stat destul de mult la acel job, si mi-am dat seama ca m-au tinut acolo bucuria intalnirilor cu unii oameni interesanti precum si informatiile interesante pe care le aflam despre piata muncii, despre rolurile din industrie.
Sensul pentru mine si pentru unii dintre noi nu era dat de sarcinile de lucru efective, cat de ideea ca am ajutat pe cineva.
Pentru alte persoane sensul este dat de statut, de cafeaua de dimineata cu colegii, de aprecierile si admiratia pe care a ocupa un rol sau a avea un rezultat le poate atrage etc.
Totusi, cele mai dese motivatii sunt: interactiunea umana, statutul (pe care il poti dobandi/confirma/demonstra in final tot in interactiune umana), bunastarea materiala (acesta este cel mai trecator si te lasa fara sens dupa doar cateva luni sau se transforma intr-o confirmare a statutului), accesul la informatii interesante pentru persoana in cauza.
Rezultatul final, castigul sunt de moment, ca o bomboana al carui gust se duce imediat.
Adrenalina ajuta in unele momente, dar este nociva daca in cantitati mari si dese.
Autenticitatea si interesul intrinsec pentru un domeniu aduc sens, multumire si bucurie in viata noastra profesionala zilnica.
Portretul robot al managerului de succes din Romania si tristul adevar din culise
In ultimii 8 ani la EuroTriade am avut ocazia sa cunosc povestile de viata ale specialistilor si managerilor dintr-un domeniu cu impact economic major in Romania : automotive si industrial.
Mirarea mea a fost sa constat, deruland proiecte de head-hunting si recrutare, ca managerii de succes si apreciati au renuntat la viata persoanala. Sunt departe de mediul de prieteni, adeseori fara sau separati de familie, lucrand 14-16 ore pe zi intr-un sediu « pe camp », mai greu accesibil. (adeseori fabricile sunt separate de oras iar accesul catre zona urbana presupune un timp de deplasare care izoleaza angajatii de zona rezidentiala).
Pandemia i-a adus in situatia de a-si confrunta situatia, de a recunoaste ca se refugiaza in munca.
Am vazut la un moment dat pe internet o idee la care ader - « dependenta de munca » este o fuga/refugiu de ceva, doar ca este platita.
Flash al pietei muncii din Romania
Privind acum situatia din piata muncii din Romania (desi unele lucruri se aplica si in alte tari), adeseori poate ne pierdem in titluri pompoase, dar ceea ce facem zilnic este destul de anost, majoritatea rolurilor fiind de aranjare a datelor, arhivare, executare a unor procese gandite de catre altcineva.
Aceste joburi se invata repede, cer abilitati de rationare limitate (nu prea trebuie sa intelegi/gandesti cap-coada, este déjà totul mapat, trebuie doar sa urmezi indicatoarele) si mai mult, se pune foarte mare accent pe ajungerea la destinatie, drumul nu mai are satisfactie, e sec, plat, pregandit.
Se solicita cunostintele lingvistice, altfel as spune ca majoritatea joburilor din Romania nu sunt pentru studii universitare.
Cred ca avem un mult mai maree potential, dar poate tot trecutul nostrum ne-a atras spre roluri care « garanteaza » rezultatul, fiind de-a dreptul panicati de risc.
De aceea, nu-i asa, copiii nostri de astazi au o agenda mai ceva ca a unui CEO, pentru a le « garanta » viitorul, avand o frica sa lasam pe mana interesului lor intrinsec viata lor, ne este frica sa-i lasam sa viseze liber.
Cred ca lipseste arta din vietile noastre, subtilul, in final…frumusetea. Am vazut inradacinata credinta ca “mori de foame ca artist”. Nu e usor si vremurile o confirma. Dar am vazut si multi ITsti someri recent.
Asa ca, daca tot nu castigi mare lucru, nu mai bine faci ce-ti place?
Catre unde?
Cred ca in Romania avem potential sa facem mult mai mult, sa ne respectam intre noi indiferent de rol pentru ca fiecare este important, sa ne simtim impliniti chiar si fara un titlu pompos, sa plasam viata PROFESIONALA acolo unde ii este locul : este DOAR o felie din roata vietii. Mai avem multe altele : Sanatate, Spiritualitate, Familie etc. (adeseori psihologii impart « roata vietii » in 8 felii, te las pe tine sa le descoperi pe celelalte sau urmareste-ne pe www.eurotriade.ro si vei gasi in curand acolo un material sugestiv). Fiecare felie are o anumita importanta intr-un anumit moment.
#FAunPASastazi! PROFESIA este DOAR o felie. Bucura-te de tot ce-ti ofera VIATA.
Asa voi face si eu!
Cu prietentie,
Angela
Despre Angela Ghircoias
Am experienta in mediile corporate, antreprenorial si ONG, toate insumand 18 ani de experienta profesionala. Expertiza mea "tehnica" este in Resurse Umane si consultanta, la nivel de Romania si India. Vocatia mea este Jurnalismul, o meserie pentru care m-am format dar pe care am ales sa nu o profesez, reorientandu-ma catre Resurse Umane inca din timpul facultatii.
La 28 de ani mi-am schimbat radical perceptia despre profesie, m-am redescoperit personal si profesional si am ales calea catre antreprenoriat, cale pe care ma aflu si astazi, fiind Partener intr-o companie de Consultanta HR (Recrutare si nu numai), lucrand intr-o echipa internationala si avand sansa sa inteleg un context mondial de HR.
Vocatia mea ramane Jurnalismul si o voi folosi transmitand prin metodele-i specifice expertiza mea in HR, cu scopul de a incuraja si ghida oamenii sa-si gaseasca vocatia. Imi doresc sa contribui la transformarea pozitiva a mentalitatilor din societatea romaneasca pentru ca sunt convinsa ca avem o bogatie care nu e inca valorificata iar principalul motiv este lipsa de curaj sau energie in a ne urma visele si a ne gasi vocatia.
Despre EuroTriade
Implinim 15 ani de cand suntem Partenerul tau in HR si cariera in Romania!
www.eurotriade.com si www.eurotriade.ro
