S-a dublat numărul de joburi postate de angajatori față de anul trecut



Repornesc angajările în România

S-a dublat numărul de joburi postate de angajatori față de anul trecut

 

Angajatori de TOP, revine în această primăvară în format online, pe Hipo.ro și își propune ca și de această dată să sprijine atât persoanele care se află în căutarea unui loc de muncă, indiferent de nivelul de experiență cât și nevoia celor mai active companii locale și multinaționale de a găsi candidații potriviți pentru posturile deschise. Târgul se va desfășura la nivel național, cu focus pe orașe precum: București, Timișoara, Iași, Cluj-Napoca, Brașov,  Ploiești, Pitești sau Sibiu.

Pornind de la un studiu realizat de portalul Hipo.ro, unde se desfășoară și târgul de carieră Angajatori de TOP, organizatorii au observat o dublare a numărului de joburi comparativ cu anul 2020. Aceasta creștere se observă în majoritatea domeniilor de activitate, iar 92% dintre angajatorii care au luat parte la studiu își propun să recruteze specialiști cu experiență in 2021. La Angajatori de TOP persoanele cu experiență care își caută un job pot alege din cele peste 2.600 de oportunități oferite de companiile partenere.

Dacă anul 2020 a fost foarte dificil pentru juniorii care și-au căutat un job,  anul 2021 aduce vești bune pentru aceștia deoarece volumul programelor pentru studenți/absolvenți a crescut cu 30%. Conform studiului Hipo.ro, 85% dintre angajatori își propun să recruteze în 2021 candidați entry-level, cu experiență sub 3 ani. Ca urmare, tinerii pot găsi la Angajatori de TOP 5 100 programe de internship și joburi pentru aproape toate specializarile. 

 „Asistăm la o creștere semnificativă a numărului de joburi - pratic la o dezghețare a pieței muncii. Mă bucur că acest lucru s-a reflectat și într-un interes foarte mare al companiilor față de târgul de carieră Angajatori de TOP. Candidații care își caută acum un job, vor avea multe opțiuni dintre care să aleagă.”

Ionuț Vasile, Project Manager – Angajatori de TOP


Multe domenii au fost afectate în 2020, însă lucrurile s-au îmbunătățit la început de 2021. Odată cu dublarea oportunităților de carieră față de anul precedent, pornind de la ariile de activitate cu cele mai multe joburi, organizatorii au gândit 3 ediții Angajatori de TOP cu focus pe cele mai dorite domenii: Business, Tehnologie și Inginerie.


Pentru a pregăti  lansarea  Angajatori de TOP Business- 22 -31 martie – organizatorii au identificat care sunt  topul domeniilor cu cele mai multe joburi business în 2021:

  • Contabilitate Finanțe
  • Customer support - Client service
  • Resurse Umane - Psihologie
  • Achiziții - Logistică - Aprovizionare
  • Management - Consultanță
  • Retail - eCommerce
  • Vânzări
  • Marketing
  • Secretariat – Administrativ

Pe lângă o paletă largă de joburi disponibile la Angajatori de TOP Business, participanții vor putea dispune gratuit de serviciile din Centrul de Resurse în Carieră:

  • Consultanță pentru dezvoltarea și îmbunătățirea CV-ului;
  • Discuții live cu angajatorii;
  • Consiliere în carieră pentru tineri și pentru cei care aleg să își schimbe jobul;
  • ​Peste 25 de profesioniști HR care vor oferi informații și consiliere în carieră candidaților.
  • ​Workshopuri și conferințe virtuale
 

Companiile care și-au confirmat prezența la Angajatori de TOP Business sunt:

Va recomandam si:

Regulament de participare la concursul “Studiul Cei mai doriti angajatori din Romania 2025”

ULTIMELE JOBURI