Recrutarea în 2022: 100.000 de vizitatori la Angajatori de TOP Business
97% dintre companiile participante la târgul de joburi Angajatori de TOP Business susțin că vor menține un mod de lucru hibrid și în viitor, iar procesul de recrutare a fost și acesta adaptat noilor condiții de pe piața muncii. Astfel, peste 100.000 de potențiali candidați au trecut deja pragul virtual al târgului de joburi în primele două săptămâni de la deschiderea acestuia.
Flexibilitatea la locul de muncă devine și pe piața muncii din România un criteriu esențial în accesarea oportunităților de carieră. Însă ultimii doi ani nu au schimbat doar procesul de onboarding și parcursul angajatului în companie, ci și întregul proces de recrutare. Astfel, târgurile online de joburi au devenit o soluție versatilă și eficientă, care accelerează întregul proces, iar acest lucru este demonstrat de cei peste 100.000 de participanți ale primelor două săptămâni ale Angajatori de TOP Business, ediția martie – aprilie 2022.
“Dinamica accelerată de pe piața muncii și concurența tot mai mare este reflectată de numărul remarcabil de oportunități de carieră disponibile și de diversitatea lor, această ediție marcând cea mai mare participare de până acum atât din punct de vedere al joburilor disponibile, al vizitatorilor, cât și al discuțiilor directe candidați – angajatori. Anul 2022 poate fi declarat cu ușurință anul regimului de lucru hibrid, din analiza noastră realizată cu ajutorul companiilor care participă la Angajatori de TOP, reieșind că 97% dintre acestea preferă un regim de lucru flexibil. Procesul de recrutare nu face excepție, oferind posibilitatea candidaților să viziteze standurile angajatorilor și să interacționeze cu aceștia din confortul propriei case sau de oriunde din lume”, a declarat Dragoș Gheban, Managing Partner, Catalyst.
Discuții directe cu angajatori de top
“Michelin angajează pentru o carieră și nu pentru un post, dezvoltarea angajaților fiind o preocupare continuă pentru noi. Promisiunea noastră este un traseu profesional care se adaptează talentelor fiecăruia, încurajând angajații să-și înceapă cariera într-un departament ca apoi să poată avansa în funcție de abilități fiecăruia, iar acest aspect se regăsește în stabilitatea mare a angajaților noștri comparativ cu piața. Suntem orientati în special spre a găsi specialiști în zonele industriale respectiv în Sălaj și Prahova, dar în acest moment avem poziții deschise în diverse departamente, de la Inginer Calitate sau Team Leader Producție până la Cost Analyst și specialiști Services and Solutions”, a declarat Agata Trzcianowska, Director Personal Michelin Europa Centrală.
Programul sesiunilor este disponibil aici, iar platforma oferă acces direct din pagina de prezentare atât către chat live, cât și către oferta de joburi a angajatorului respectiv.
Sesiuni gratuite de career coaching
"Am decis să dedicăm o întreagă zi acestor sesiuni de career coaching live, pentru a oferi o experiență completă celor care ne trec pragul. Consilierea în carieră poate face diferența între a obține sau nu un loc de muncă, dar și între a avea pur și simplu un job și a-ți crea un drum în carieră. Dincolo de o prezentare mai eficientă la un interviu de angajare, invitații noștri pot împărtăși din experiența și expertiza care au contribuit la construirea carierei de succes în companiile pe care le reprezintă", a mai precizat Dragoș Gheban.
Cele 8 sesiuni de Career Coaching vor avea loc live pe 7 aprilie și vor putea fi accesate direct de pe platforma Angajatori de TOP, conform programului disponibil aici.
De asemenea, în perioada 4-11 aprilie vor avea loc și alte sesiuni online de dezvoltare personală și profesională, in urma carora participantii vor avea posibilitatea să-și identifice și să-și dezvolte abilitățile care îi recomandă pentru cariera dorită. În plus, vor primi acces la cele mai noi oportunități de carieră – programe de internship și joburi entry – level -, precum și la alte resurse informaționale ce completează experiența participării la târgul de joburi.
Companiile participante la Angajatori de TOP Business 2022 sunt: Accenture, Allianz Services, Alstom, BCR, Bosch Service Solutions, British American Tobacco Romania, Computer Generated Solutions Romania, Concentrix Romania, Continental, Dell Technologies, Deutsche Telekom Services Europe Romania (DTSE Romania), Dover Business Services, E.ON Romania, Enel, ENGIE Romania, Evalueserve, Genpact, Hella Romania, JTI Romania, Metropolitan Life, Michelin Romania, Nestle Romania, Penny, PepsiCo, Raiffeisen Bank, Regina Maria, Renault Group, Schlumberger, Schneider Electric, Societe General Global Solution Service (SG GSC), SoftOne, Sustainalytics - a Morningstar company, Tech Mahindra, Teleperformance Romania, TELUS International, Toyota, UniCredit Services, Unilever Romania, Veeam Software, Vodafone Romania.
Partenerul educațional al evenimentului este ViatadeStudent.ro.
Citeste si:
-
You are not your resume; you are your work – Cat de important este sa fii apreciat la job
- Peste 10.000 de oportunitati de cariera disponibile anul acesta la Angajatori de TOP