Dragos Gheban: Daca alegem un job, merita sa il facem bine pana la capat @Revista Cariere


Dragoș Gheban: Dacă alegem un job, merită să îl facem bine până la capăt


Fie ca vorbim despre manageri sau despre angajati, situatii neprevazute apar mereu. Cum ne descurcam, cum facem fata neprevazutului, cum a fost pandemia, cum ne pastram angajatii dar si cum sa ne alegem jobul, am aflat de la un specialist in piata muncii. Dragos Gheban, Managing Partner la Catalyst Solutions Talent & Employer Branding, caci despre el este vorba, are peste 12 ani experienta in employer branding, recruitment marketing si HR. Acesta are o intelegere profunda a provocarilor din mediul de business si capacitatea de a proiecta solutii personalizate pentru a raspunde cerintelor de employer branding si recrutare ale clientilor.


De-a lungul carierei sale a colaborat cu clienti din zona software, telecom, automotive, FMCG, audit&consulting, banking, inginerie, retail si BPO.


Dragos Gheban a raspuns invitatiei noastre si ne-a povestit despre parcursul sau profesional, despre proiectul hipo.ro si a venit si cu cateva sfaturi pentru tinerii la inceput de drum:


Employer Branding a avut intaietate cand venea vorba despre hobby-uri. „Pasiunea pentru Employer Branding a venit inca din perioada studentiei, in care eram implicat in programele AIESEC. Am devenit vicepresedinte al AIESEC Romania, dupa care am participat la un internship international in domeniul HR la Human Telex in Budapesta prin programul Global Talent,” povesteste Dragos Gheban.


Experienta AIESEC a fost foarte valoroasa pentru dezvoltarea sa profesionala si personala. In cadrul asociatiei i-a cunoscut pe cei doi parteneri, Ana Giurca si Cristian Hossu, cu care a deschis compania Catalyst Solutions, primul proiect fiind portalul de cariera hipo.ro.


Platforme cu locuri de munca mai erau pe piata, insa nu aveau un specific anume. „Portal de joburi, Hipo.ro, s-a nascut din dorinta de a lansa o platforma dedicata tinerilor cu studii superioare. Nisa pe care am identificat-o a fost recrutarea tinerilor/ profesionistilor si Employer Branding. Segmentul tinerilor aboslventi este, de cele mai multe ori, cel care-si gaseste mai greu un loc de munca. In plus, conceptul de Employer Branding era destul de exotic la acel moment si fusese explorat doar de o mana de profesionisti din Romania,” marturiseste Dragos Gheban.


Ulterior, au fost lansate treptat proiectele:


Angajatori de TOPTarg de joburi;


Top Talents Romania –Program care identifica si premiaza cei mai valorosi 300 de tineri romani;


Ghidul Angajatorilor– O publicatie atat pentru companii, cat si pentru studenti, care aduce oportunitati de joburi si articole de cariera;


DevTalksConferinta pentru profesionistii IT din Romania;


DevCon –Conferinta online dedicata profesionistilor IT, cu sesiuni care ating o varietate de tehnologii si arii de interes, precum: Java, .NET, Data, AI & Machine Learning, Web & Mobile, Women in Tech;


DevHacks– Maratonul de 24h cu si despre developeri, designeri, freelanceri, antreprenori, tineri si profesionisti in IT;
NextGen– o platforma-umbrela dedicata Generatiei Z, care reuneste evenimentele Finance Recruitment Day si Internship & Trainee Marathon.


Proiectele Catalyst Solutions au fost inca de la inceput unele care au avut o componenta puternica de inovatie. De exemplu, Angajatori de TOP a fost primul eveniment de cariera profesionist. „Am fost primii care am introdus pe piata din Romania aplicarea cu CV Barcode, prin care le permitem vizitatorilor sa aplice cu un singur CV la toate pozitiile deschise de companiile prezente. Am lucrat impreuna anual pentru a aduce fiecarei editii Angajatori de TOP cate o imbunatatire, cate un element de inovatie. In 2013 am lansat formatul online al evenimentului, lucru care ne-a ajutat enorm in momentul in care ne-am confruntat cu pandemia”.


Pandemia: neprevazutul si ingrijorarea


Indiferent de cat de bine merge o afacere, odata ce o situatie de criza la nivelul celei din primavara lui 2020 apare pe neprevazute, e normal sa apara ingrijorari. „E ciudat sa nu-ti fie teama daca e un business de care-ti pasa. Era ceva neprevazut, nimic nu te putea pregati pentru o astfel de situatie care a venit cu foarte multe necunoscute la pachet,” spune Dragos Gheban.


Au trecut in remote work, cu aspectele bune si rele pe care aproape toate companiile din acea perioada le cunosc. Important a fost sa regandeasca tot sistemul de lucru astfel incat sa poata functiona pe termen lung. „In ciuda schimbarilor bruste venite pe fundalul pandemiei, sunt recunoscator echipei pentru tot efortul si pasiunea investita in proiectele Catalyst Solutions. Am reusit sa reinvetam foarte rapid toate proiectele noastre. In iunie 2020, deja organizam cea mai mare conferinta cu profesionisti IT din Romania, cu 5000 de participanti de peste tot din tara, inclusiv din tarile din regiune: Republica Moldova, Bulgaria, Grecia, Serbia, Ucraina. La fel de rapid s-a adaptat si evenimentul Angajatori de TOP, care a trecut in sistem online intr-un timp foarte scurt. Un rol foarte important l-a avut platforma MyConnector, platforma de management de evenimente care ne-a permis sa dezvoltam in mediul online evenimente foarte complexe,” povesteste Dragos Gheban.


Pasiuni


Cu totii avem hobby-uri, pasiuni la care nu am renunta vreodata. „Pe plan profesional, cu siguranta este pasiunea pentru Employer Branding. Este un domeniu extrem de captivant si cred cu tarie ca merita sa investesti in el timp, energie si resurse. La inceputuri, cand tocmai il descoperisem, mi se parea fascinant ca reuneste alte trei domenii de care sunt interesat: marketingul, HR-ul si antreprenoriatul. Or, ce alta oportunitate mai mare sa fi avut de a ma implica in fiecare dintre aceste industrii, daca nu lansarea unui proiect antreprenorial in Employer Branding! Daca in 2005, era un concept mai degraba exotic, ma bucura enorm sa vad cat de mult s-a dezvoltat si continua sa creasca in Romania”.


Totusi, Dragos Gheban nu se limiteaza la interesele profesionale, pentru ca mare parte din inspiratia pentru proiecte vine din pasiunile personale. „Imi place si incerc oricand am ocazia sa le ofer mai departe tinerilor din experientele pe care le-am castigat in toti acesti ani in industrie. Cu totii am fost tineri si la inceput de drum. Cand ti se deschid atatea oportunitati, este mai greu sa iei o decizie. De-aceea, imi doresc mult sa-i pot ajuta sa se orienteze in drumul lor spre o cariera de succes. Pe langa acestea, cred ca fiecare are modul sau de a-si incarca bateriile. Pentru mine este plimbarea in natura si fotografia. Am o inclinatie spre arta vizuala. De aici si interesul pentru design”.


Mentori


Invatam permanent de la oameni si situatii. Si in cazul lui Dragos Gheban este valabil asta. „Exista oameni care m-au inspirat si ma inspira pana si in prezent. Ii pot numi aici pe partenerii mei: Ana Giurca, Cristian Hossu si Mihai Cima. Sunt oamenii care ma motiveaza si ma sustin. Nu sunt genul de persoana care sa aiba un singur mentor. De asemenea, ma simt motivat si inspirat de echipa cu care lucrez in creionarea si definirea proiectelor, in crearea strategiilor de promovare si in dezvoltarea campaniilor pentru clienti”.


Piata muncii : realitate si sfaturi


In momentul de fata, in piata fortei de munca exista un dezechilibru accentuat, cum probabil n-a mai fost pana acum. Vorbim de un dezechilibru in aproape toate domeniile de activitate. Multe companii au decis sa adopte noi stiluri de lucru, fie hibrid, fie complet remote. Sigur, pentru departamentele de Marketing si Employer Branding, trecerea la un nou sistem a putut fi posibila. Nu acelasi lucru il putem sustine si in cazul departamentelor de logistica si aprovizionare. E important sa fim constienti de nivelul de fezabilitate, de posibilitatile de adaptare pe care le are fiecare domeniu si de flexibilitate.


„In ceea ce priveste programul de lucru de 4 zile, vad mai degraba un risc in aceasta tendinta, decat un beneficiu pentru angajati. La prima vedere, ar putea parea ca angajatii ar avea mai mult timp liber. In practica, sansele de a ajunge la burnout sunt mai mari. Daca incerci sa condensezi intreaga munca din cele 5 zile in 4, exista riscul sa lucrezi mult prea intens. Work-life balance-ul nu inseamna sa ai mai multe zile in weekend. Inseamna sa functionezi echilibrat zi de zi,” precizeaza Dragos Gheban.


Totusi, nu ar exclude complet aceasta optiune. Un program de lucru de 4 zile pe saptamana ar fi benefic pentru o anumita perioada, asemenea sesiunii de examene in cazul studentilor sau unor probleme aparute pe planul personal al angajatilor. In acelasi timp, departamentele unde o mare parte a task-urilor sunt deja automatizate, lucrul efectiv al angajatilor posibil sa fie diminuat. In acest caz, 4 ore pe saptamana ar putea fi un program benefic pentru ei.


Pentru tinerii, studentii si proaspat absolventii care nu sunt siguri ce directie sa aleaga in cariera, Dragos Gheban ii incurajeaza sa experimenteze cat mai mult in domenii. Sa testeze. Sa incerce. Sa se implice in oportunitatile care apar. „Evenimentele si internshipurile sunt ocazii excelente de a-si da seama ceea ce le place si unde s-ar potrivi cel mai bine, iar noi facem un efort constant sa le aducem pe Hipo.ro multe optiuni din care pot alege”.


Pentru profesionisti, recomandarea lui Dragos Gheban este aceea de a investi in dezvoltarea unor skill-uri noi care i-ar putea face atractivi pe piata fortei de munca. Un singur curs tratat serios, nu ca pe o bifa, te poate ajuta sa devii atractiv pentru angajatori.


„Inca un lucru imi doresc ca cititorii sa-l ia cu ei „acasa”. Tot ceea ce fac, indiferent de domeniu, sa-l faca bine. In lumea asta putem alege carui domeniu ne dedicam energia si pasiunea. Daca alegem un job, merita sa il facem bine pana la capat,” conchide Dragos Gheban.
 

Citeste si:

   

Va recomandam si:

Navigating the Future of Work: an interview with Marius Clapon, Head of IT Delivery @MassMutual Romania