Gala Premiilor Revistei CARIERE 2023 „ OAMENI CARE NE INSPIRĂ”



Revista CARIERE organizează în data de 11 decembrie, la București – Biavati Events, o nouă ediție a galei sale anuale, în care se premiază oameni speciali, care prin perseverență, pasiune și curaj au reușit să-și depășească limitele și să strălucească în mod unic și autentic.

 

Va fi un eveniment care își propune să sărbătorească excelența și să onoreze realizările impresionante ale acestor oameni speciali.
 

Pentru că avem mare nevoie de repere, iar de 20 de ani Revista CARIERE și-a făcut o misiune din a le identifica, a le pune în valoare și a le aduce recunoașterea pe care o merită, celor despre care scriem le dedicăm o gală.
 

Gala va reuni peste 200 de lideri – manageri, specialiști de renume național și mondial, elita comunității de antreprenori, artiști și lideri de opinie. Protagoniştii ediţiei din acest an sunt personaje inspiraţionale, revoluţionare, promoteri ai schimbării, care s-au remarcat prin viziune şi care și-au lăsat amprenta asupra societății și mediului de business.
 

În acest an, redacția Revistei CARIERE premiază personaje inspiraționale în următoarele categorii:

LEADERSHIP CIVIC – Vocea schimbării

Premiul Revistei CARIERE pentru implicare cetățenească și inovare civică
 

ANTREPRENORIAT – Afaceri pur românești

Premiul Revistei CARIERE pentru reinventare prin inovare
 

EDUCAȚIE – Viitorul începe astăzi

Premiul Revistei CARIERE pentru excelență în Educație
 

SĂNĂTATE – Medici pentru România

Premiul Revistei CARIERE pentru excelență în Sănătate și respect față de oameni
 

ARTA – CUM LAUDE

Premiul Revistei CARIERE pentru excelență în domeniul artei contemporane
 

IMPACT SOCIAL – Ambasadorii Binelui

Premiul Revistei CARIERE pentru responsabilitate socială și angajament comunitar
 

LIDER AUTENTIC

Premiul Special al Revistei CARIERE pentru excelență organizațională și în business
 

LIDER ANCORĂ

Premiul Special al Revistei CARIERE pentru inovație în leadershipul educațional, viziune, stabilitate și continuitate în eduprenoriat
 

#ÎMPREUNĂ – UNIȚI ÎN FAPTE BUNE

Premiul Special al Revistei CARIERE pentru Responsabilitate Socială Corporatistă
 

BEST EMPLOYER

Premiul Special al Revistei CARIERE pentru promovarea unei culturi organizaționale sănătoase și a unui loc de muncă pozitiv
 

HyTECH

Premiul Special al Revistei CARIERE pentru dezvoltarea și furnizarea de tehnologii inovatoare care pot îmbunătăți viața oamenilor
 

Viziune și misiune – The BEST HR

Premiul Special al Revistei CARIERE pentru cele mai bune practici de Resurse Umane cu impact în viața angajaților
 

Best Cultural Transformation Journey

Premiul Special al Revistei CARIERE pentru schimbare culturală durabilă
 

HR Impact

Premiul Special CARIERE pentru excelență în procesele de resurse umane și pentru îmbunătățirea experienței angajaților
 

Partener de BINE – Artizanii fericirii

Premiul Special CARIERE pentru excelență în dezvoltarea de oportunități care oferă experiențe mai bune la locul de muncă
 

ÎN SLUJBA OAMENILOR

Premiul de Excelență al Revistei CARIERE pentru leadership remarcabil și contribuție excepțională la Binele Comunității
 

MAEȘTRI DE CEREMONII vor fi: Cati Lupașcu –Redactor-șef, Revista CARIERE, Diana Enache – Prezentator Știrile PRO TV, Cosmin Seleși – Prezentator PRO TV.
 

Muzica și buna dispoziție, ingrediente esențiale pentru a crea o atmosferă festivă, vor fi prezente pe tot parcursul evenimentului. ALEXANDRA UNGUREANU, invitat special și artist deosebit, va încânta audiența cu talentul său incontestabil.
 

Vă invităm să accesați site-ul https://revistacariere.ro/gala-cariere-2023/ și să parcurgeți poveștile tuturor nominalizaților.
 

Votul pentru desemnarea câștigătorilor premiilor din acest an este deschis și publicul își poate vota favoriții până pe 8 decembrie, la ora 24.00.
 

Gala Premiilor Revistei CARIERE 2023 este organizată cu sprijinul partenerilor:

PARTENERI: Rompetrol – KMG International, Ascendis, Terapia, Siemens Healthineers, Dell Technologies, First Bank, Arctic, Agricover, Auchan Romania, Mondelez Romania, Liceul Teoretic Dr. Mioara Mincu, Interbrands Orbico, Decathlon, Ecoxtrem, Porsche Finance Group Romania (sharetoo – Abonamentul Auto), Colorful.hr, Aqua Carpatica, Domeniile Samburesti.
 

PARTENERI DE ORGANIZARE: Nespresso, PROM ART, Godiva, Mc Vities, DRADARA, Ursus, Colors Experience, Couture de Marie, ZAREA, Continental, Mirdato, Lumiere Collection, Zâne bune, Music Crew.
 

PARTENERI MEDIA: HR Manager, HR Club, Biz, Doingbusiness.ro, Jurnalul de Afaceri, Hipo.ro, Portal HR, Revista Patronatului Roman, PWN, Psychologies, Spotmedia, Wall-Street.

 

 

Va recomandam si:

Navigating the Future of Work: an interview with Marius Clapon, Head of IT Delivery @MassMutual Romania