Jurnal de calatorie by Robert Reiss - Insemnarea 9

<< Insemnarea 8 | Insemnarea 10 >>

10 iulie 2009

Sunt inca la Niamey, unde mai am de petrecut cateva ore inainte de a descoperi cealalta coasta despre care auzisem ca e total diferita de lumea «franceza » a continentului.

Pe langa drumurile la firma, pentru a ma asigura ca e totul OK, nu am scapat de bunavointa soferului-sef de a fi plimbat «pe la cativa clienti sa vad si eu ce fac ei zilnic» si apoi «la mine acasa sa te omenesc cu o portie de orez cu carne de miel».

Dupa periplul pe la clienti am ajuns pe langa Niamey intr-un cartier («nu e domne’ sat,tot oras este, chiar daca pare sat»). Amestec traditional intre case, tarabe, oameni, buticuri, animale, strazi inguste(«o sa vina si la noi un arhitect sa ne propuna alta schema, ne muta astia casele mai incolo, dar o sa avem confort »). Nici nu e greu sa muti o casa asa cum o gasesti prin satele (scuze, cartierele) din Niger.

M-am plimbat prin zona, printre copii, batrani, animale, una,alta. Gasesti de toate. La un moment dat mi-a fost prezentata, cu oarecare mandrie, o fata care la vremea respectiva a detinut titlul de cea mai tanara nevasta din sat. Se casatorise la 11 ani, acum la 15 ani era deja veterana. Era alta de 13 ani care urma sa se casatoreasca.

Am ajuns la sef acasa. „Nevasta, hai repede, puna masa, nu vezi ca avem un ansara (alb) in vizita ?"

Repede s-a pus pe masa, si nu jos ( uff, ce usurare),si iata-ne fata in fata cu o mare oala cu orez cald si cu niste bucati de carne. Am halit repede - evident ca fara tacamuri, repede pentru ca chiar mi-era foame si, daca nu eram rapid, chiar nu mai apucam sa mananc. Mai mult, mai erau doar cateva ore pana sa plec la aeroport si nu mai aveam timp sa mananc la hotel.

Seful a ramas acasa sa faca siesta si m-am intors in oras cu unul dintre soferii subalterni care m-a rugat sa nu ma supar,dar vom face un ocol pentru ca are de cumparat niste furaje pentru calul unuia dintre sefi.

Am ajuns la hotel.Repede bagaje si apoi repede la o bere cu directorul general al agentiei si alti angajati. Apoi condus la aeroport, unde evident ca a trebuit sa mi se lase niste amintiri.

Vamesul nu gasea viza de Niger, ii era lene sa o caute, a trebuit sa ii arat eu unde este viza, altfel ma acuza de intrarea frauduloasa in tara.

Apoi cel care valida locurile in avion mi-a dat alt loc decat cel gasit cu truda si insistente. Ideea era sa imi intind picioarele si sa pot dormi. In avion nu s-a mai putut schimba pentru ca era plin ochi. Mi-au spus sa depun o reclamatie la Paris, ceea ce am si facut,dar noaptea nu prea am dormit. Zborul pana la Amsterdam nu a durat mult, si e mai bine asa, pentru ca stewardesele erau cam acre, plictisite si deloc customer service-iste. Pentru un zbor de pana intr-o ora cred si eu. Dar, totusi, e KLM…

Ajung la Amsterdam , fuga- fuga ca sa nu pierd avionul pentru Kampala. Cand ajung la poarta de imbarcare, anunt: „delay 2 ore”. Sa fiu sigur,totusi, intreb vamesul. Alt nervos… „nu vezi domne’ anuntul ala, ce tot ma intrebi”. Am plecat sa caut un ING in Tara Lalelelor. Am cautat, am intrebat. NO ING on the airport...doar ABN.

M-am mai plimbat prin zona, apoi zborul. Stewardese zambarete, amabile. Doar trebuia sa ne suporte 8 ore…Mancarica, jocuri pe calculator, filme, muzica si aterizare pe aeroportul Entebbe din Uganda. Viza de intrare o iei pe loc, doar ca costa 50 de USD si eu nu aveam fonduri. Trec de viza medicala, ajung la ghiseu sa cumpar viza. Las pasaportul, ies in cautarea soferului. Din prima remarc lipsa vanzatorilor ambulanti si a hartuitorilor de diverse feluri. Mi-am dat seama inca de atunci ca e altfel decat pe latura franceza a continentului ca sa ma exprim asa. Am iesit sa caut soferul, dupa cateva minute l-am reperat in multimea de asteptatori pentru ca avea o hartie mare si frumoasa cu numele meu pe ea.

Initial a spus ca nu are bani sa imi dea, dar, intelegand situatia si asigurandu-se ca ii voi returna fondurile, a scos din buzunar banii necesari cumpararii vizei. Dupa ce am luat viza hop in masina pentru a descoperi Kampala.

Ce sa zic despre Uganda si a sa capitala, Kampala? O tara dezvoltata, frumoasa inainte de razboaie (ma refer in primul rand la eternul razboi cu LRA-ul, o grupare paramilitara care din anii 60 tot hartuie tara si cu care doar recent s-a semnat un acord de pace), dar nici acum urata si deloc lipsita de multe atractii turistice.

Cateva blocuri inalte, undeva la vreo 20 de etaje, multe spatii verzi, cartiere selecte, rezidentiale, chiar si cele mai vechi se vede ca inainte erau de lux, trecerea timpului nereusind sa le rapeasca tot farmecul,cele mai mari companii din diverse domenii, oameni foarte civilizati, curati si cel putin, din cate vad aici, inteligenti in cele mai multe dintre cazuri.

Se vede influenta europeana extraordinar de mult si in cele mai mici detalii, chiar si sururbia saracioasa este…europenizata. Casele, desi foarte saracioase, sunt totusi…europenizate, spre deosebire de ceea ce am vazut in Burkina si Niger. Alte materiale de constructii, alte arhitectura, alt stil de viata.

Hotelul unde suntem cazati este un hotel de 4 stele, unul dintre cele mai luxoase din oras. Are de toate, fara piscina si sauna, dar acum pretentiosi mai suntem si noi .:)

Am iesit intr-o dupa amiaza in oras pe bulevardul principal, numit Kampala Road, unde sunt cele mai mari magazine, restaurante, banci. Practic este centrul economic al Kampalei, nu exista case, doar spatii comerciale. Casele sunt undeva pe coline, in genul orasului Auckland din Noua Zeelanda.

Am mancat ceva traditional, o combinatie de peste si carne facute pasta, impreuna cu bambus, pasta de banane si un fel de cartof. Nu foarte gustos, dar extrem de nutritiv. Am mancat pe la pranz si nu mi-a mai fost foame pana a doua zi de dimineata.

Mergi pe urmele lui Robert Reiss si descopera Africa, folosind harta de mai jos.