Povestea Mirunei Nichita - Sapte luni in Africa

<< Povestea Stefaniei Bunceanu | Povestea lui Robert Reiss >>

In februarie 2009, cuprinsa de febra cautarilor unei noi slujbe mi-au cazut ochii pe un anunt postat pe Hipo.ro. Proiectul "Career Journey to Africa" avea nevoie de vorbitori de limba franceza si engleza pentru a lucra ca traineri in diferite agentii din Africa de Vest, Centrala si de Est. Anuntul mi-a starnit interesul inca de la inceput cu toate ca Africa, ca regiune geografica, nu era tocmai in planurile mele de cariera, cel putin nu pentru anul 2009. Cu toate acestea "Career Journey to Africa" reprezenta o oportunitate superba de a-mi imbunatatii nivelul de limba franceza, de a-mi continua interesul pentru o cariera in training si desigur "cireasa de pe tort" pentru orice aspirant la titlul de globetrotter - ocazia de a lucra si trai pe un continent total necunoscut mie.

Dupa etapele initiale de selectie, am fost invitata la o ultima etapa impreuna cu alti cincisprezece candidati - o luna de pregatire/selectie in urma careia doar doisprezece norocosi urmau sa plece pentru aproximativ sase-sapte luni in diferite tari africane. Pregatirea a avut loc la o pensiune pitoreasca din judetul Arges unde am invatat despre activitatea grupului de logistica, sistemele de tracking pentru marfa folosite pana la acel moment cat si sistemul pe care noi urma sa-l implementam pe parcursul proiectului (o platforma web pentru vizualizare de date legata la sistemele de operare folosite de agentiile africane). A fost o perioada intensa cu multe ore petrecute invatand dar si perioade de destindere cand am avut ocazia sa ne inchegam ca echipa de proiect. O luna mai tarziu aflam ca in aprilie 2009 voi decola spre prima mea destinatie: Coasta de Fildes.

Cumulat, am petrecut sapte luni de zile in Coasta de Fildes, Gabon, Kenya, Burundi si Congo Brazaville. A fost extrem de interesant sa vad cum functioneaza o firma multinationala specializata in logistica atat in Africa Centrala si de Vest, zone unde detine monopolul pe piata, cat si in partea estica unde este mai degraba unul dintre prestatorii modesti.
Intreaga perioada petrecuta in agentiile grupului a reprezentat un proces de invatare continuu si complex; nu mi-as fi putut inchipui vreodata ca voi invata asa de multe despre ce inseamna logistica, tranzitul maritim, subtilitatile procedurilor vamale sau relationarea la clienti din punctul de vedere al unui prestator extrem de competitiv si de prezent pe piata africana.

Cred ca fiecare din cei doisprezece traineri care au lucrat la acest proiect ar putea umple cateva pagini bune cu anecdote legate de diferentele culturale intalnite (in timpul dar si in afara orelor de lucru), obiceiuri si mentalitati interesante ale oamenilor cu care am avut placerea sa lucram, stilul de management de la tara la tara, cat si perceptia celorlalti asupra noastra ca indivizi. Eu, insa, ma voi opri asupra ultimei mele misiuni in Gabon dintr-un simplu motiv: este de departe una dintre cele mai interesante experiente personale si profesionale pe care le-am trait.

In iunie 2009, chiar la inceputul primei mele misiuni in Gabon, Presedintele Omar Bongo murea; fusese la putere timp de patruzeci si unu de ani si "din nefericire" nu apucase sa isi aleaga succesorul. Interesele politice in tara si peste hotare erau extrem de mari asa ca a urmat o perioada de ceata politica cu granite inchise, un mini-delir national de bucurie, tristete, deznadejde si speranta, patruzeci si cinci de zile de doliu national si stabilirea datei pentru alegerile nationale prezidentiale. O data cu plecarea din Gabon, am lasat repede toate acestea in urma , nemaigandindu-ma nici o clipa ca va trebuii sa ma reintorc acolo in viitorul apropiat. In schimb, cu trei zile inainte de primele alegeri prezidentiale "libere si democrate" din ultimii patruzeci de ani, eram asteptata pentru o misiune scurta de doua saptamani la Libreville, capitala Gabonului.

Ziua cand tot gabonezul a mers la vot nu a avut nimic de spectaculos in ea; poate doar un pic mai multa precautie din partea localnicilor care nu au mai iesit sa se plimbe ca in fiecare duminica, restaurantele si magazinele s-au inchis mai repede, iar majoritatea companiilor si institutiilor au sfatuit strainii sa ramana pe la casele lor... Haideti sa o numim linistea dinaintea furtunii...

Lucrurile au degenerat rapid deoarece comisiei electorale i-a luat aproximativ patru zile pentru a avea un rezultat; patru zile pentru o tara cu o populatie estimata la 1.500.000 de locuitori... De la o zi la alta puteai simtii tensiunea din reactiile oamenilor, care erau din ce in ce mai rar prezenti la serviciu, din stirile nationale si internationale, si din desfasurarea strategica a armatei la marginea orasului pentru a impiedica eventualele altercatii intre sustinatorii lui Ali Bongo (fiul fostului presedinte) si opozitia reprezentata de cartierele marginase.

La doua zile dupa duminica votului se zvonea deja ca armata a recurs la forta pentru a imprastia protestatarii iar cativa dintre candidatii opozitiei au fost agresati; s-a instituit starea de urgenta in oras, magazinele au fost golite de catre localnicii speriati nestiind ce le poate aduce ziua de maine iar la biroul agentiei doar top managementul era prezent. In ziua in care s-a anuntat noul presedinte am fost evacuati de la servciu... se tragea in oras; in urmatoarele doua zile la Port Gentil au murit cinci protestatari (cifra oficiala), consulatul francez si compania franceza TOTAL au fost incendiate, inchisoarea a fost asaltata si au fost eliberati puscariasii... si lista poate continua. Toate aceste evenimente le-am trait in mare parte in siguranta hotelului, dar sincer au fost momente cand mi-am pus intrebarea "Oare ce anume trebuie sa fac in caz de situatie extrema sau evacuare imediata?". Spre fericirea mea, lucrurile au decurs bine pentru mine; am avut mare noroc cu agentia si cu prietenii din Gabon care s-au ocupat in permanenta de mine. Pana la urma lucrurile s-au calmat, opozitia a reactionat mult mai incet decat asteptat iar Ali Bongo a fost numit presedinte al Republicii Democrate Gabone. Eu? Mi-am terminat cu bine misiunea si mi-am luat zborul spre urmatoarea destinatie.

Sapte luni, cinci tari si opt agentii mai traziu incerc sa-mi definesc si cataloghez experienta mea profesionala dar si profund umana in "Africa". Am pornit acest proiect cu o singura asteptare, aceea a unui mediu de lucru profesional impus de Paris, restul l-am lasat la voia intamplarii pentru ca mi s-a parut imposibil sa imi fac planuri pentru o zona geografica care imi era total necunoscuta si atat de "pitoresc" prezentata cu incalcari repetate a drepturilor omului. Am incheiat proiectul admirand profesionalismul agentiilor cu care am lucrat, perseverenta si determinarea de care este nevoie pentru a duce la bun sfarsit un contract de tranzit pe un continent atat de vast si de capricios cum este Africa.

Cu ce raman in urma acestui proiect? Profesional vorbind, cu o retea de contacte utile, cunostinte despre tranzitul maritim de marfa -domeniu dinamic si indispensabil la scara globala, experienta de trainer pentru grupuri de angajati cu varsta cuprinsa intre 25 si 60 de ani, si nu in ultimul rand cu o mai mare siguranta privind abilitatile mele de comunicare in limba franceza.

Personal, termin proiectul avand cativa noi prieteni, sansa de a fi vizitat cateva locuri incredibil de frumoase si satisfactia ca pentru mine "Africa" nu mai reprezinta un tot unitar care se refera la continetul acela vast si "sarac", ci mai degraba un ansamblu format din 53 de tari cu mentalitati, culturi si traiectorii diferite, un continent pe care abia am inceput sa il cunosc si unde ma voi intoarce cu siguranta.

Miruna NICHITA, absolventa a Universitatii "Lucian Blaga" din Sibiu, sectia LMA (Engleza/ Franceza)

In ultimii sapte ani a lucrat atat in sectorul non-profit cat si in cel corporativ in domenii ca administrare de proiect, vanzari, marketing, resurse umane, consultanta si training. In prezent este interesata sa urmeze o cariera in administrare de proiecte si/sau vanzari in cadrul unei organizatii competitive cu deschidere globala.

<< Povestea Stefaniei Bunceanu | Povestea lui Robert Reiss >>