Prime Romania lanseaza campania „Farmecul lucrurilor fara varsta” ce se va incheia cu un targ de haine vintage „BOUTIQUE CLICHÉ”
Bucuresti, 28 aprilie, 2010 – PRIME Romania anunta inceputul campaniei „Farmecul lucrurilor fara varsta” ce se va desfasura pana sambata, 15 mai, cand va avea loc targul de haine si accesorii vintage „Boutique Cliché”.
Campania isi propune sa vorbeasca despre farmecul lucrurilor considerate desuete din viata noastra de zi cu zi, fiind, in acelasi timp, un semnal de alarma impotriva conformismului si brand-izarii lumii in care traim. In acest sens, membrii Asociatiei Studentilor la Relatii Publice si Comunicare planuiesc o serie de mici evenimente ce vor prezenta aspecte fermecatoare ale vietii si cu ocazia carora isi propun sa demonstreze ca lucrurile cu adevarat frumoase nu au varsta.
Aceste evenimente vor culmina cu un targ de haine vintage ce va avea loc sambata, 15 mai, in intervalul 12.00-20.00, in Club Fat Cat, situat pe strada Gabroveni numarul 24, in centrul vechi al Bucurestiului; la acest eveniment sunt asteptati toti cei care pretuiesc hainele vintage si handmade asortate si purtate cu bun gust. Targul va aduna, pret de cateva ore, artisti vintage si tineri nonconformisti, dar va derula si o retrospectiva a campaniei.
Evenimentele anterioare acestui targ vor fi realizate sub semnul neconventionalului si vor fi anuntate publicului pe masura ce vor avea loc, pentru a creste eficienta si a obtine reactia dorita din partea celor care vor lua parte voit sau intamplator la ele.
Ana Hristea, coordonator al campaniei „Farmecul lucrurilor fara varsta”, declara: „Promovam o atitudine inteligenta asortata cu haine no logo, handmade si vintage. Pentru ca apreciem farmecul lucrurilor fara varsta si atitudinea neconventionala promovata de invitatii la acest targ. Pentru ca hainele ne poarta personalitatea si le transmit celor din jur modul in care ne raportam la frumusete. Aceasta actiune este, speram, prima dintr-o serie de astfel de targuri organizate de Prime Romania cu sprijinul designerilor romani, fie ei cunoscuti sau mai putin cunoscuti”.
In finalul campaniei, initiatorii acesteia isi propun sa organizeze cel mai aerisit si demn de vizitat targ de produse vintage din Bucuresti; pe scurt, un eveniment marca PRIME Romania, Asociatia Studentilor la Comunicare si Relatii Publice.
Nota catre editori:
Mai multe detalii despre campania ”Farmecul lucrurilor fara varsta” și despre targul vintage „Boutique Cliché”, puteți gasi pe blogul www.boutiquecliche.blogspot.com.
Despre PRIME Romania
PRIME Romania este singura asociatie studenteasca de relatii publice si comunicare din Romania. Organizatia are ca obiectiv principal facilitarea unei legaturi intre teorie si practica, intre studentii si profesionistii din acest domeniu.
Asociatia studenteasca PRIME Romania este parte din asociatia europeana PRIME Europe. PRIME Europe se bucura, in prezent, de colaborarea a 600 membri din 16 tari si 8 tari candidate.
Despre PRIME Europe
Organizatia PRIME Europe, asociatia europeana a studentilor la relatii publice si comunicare, este compusa din 16 filiale: Austria, Belgia, Estonia, Finlanda, Germania, Italia, Letonia, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Portugalia, Romania, Rusia, Slovenia, Suedia si Ungaria.
Pentru mai multe informatii contactati:
Hristea Ana
Coordonator Campania ”Farmecul lucrurilor fara varsta”
ana.hristea@primeromania.ro
0723.06.60.69