Noutati din Arhitectura - Design - Proiectare

 

Daca esti pasionat de arhitectura, design, proiectare sau alte arte vizuale si te atrage provocarea de a realiza o opera de arta din materiale neconventionale, Red Bull organizeaza competitia The Art of Can. Participantii se pot inscrie in concurs cu o lucrare (sculptura, pictura, imagine 3D sau o piesa de arta moderna) la realizarea careia au folosit ca materie prima sau ca punct de plecare doza albastra si argintie de Red Bull.

Competitia Red Bull Art of Can se adreseaza artistilor profesionisti, dar si tuturor celor care au inclinatie pentru arta. Inscrierea se poate face pana pe 25 iunie 2011, iar predarea lucrarilor are ca termen limita data de 31 august. Cele mai reusite 50 de lucrari inscrise in concurs vor fi prezentate in cadrul unei expozitii grandioase unui juriu avizat care va selecta cele mai valoroase trei exponate. Marele castigator al competitiei The Art of Can va fi recompensat cu o excursie de o saptamana pentru 2 persoane la New York , unde va participa la un workshop la prestigiosul muzeu Guggenheim.

Red Bull Art of Can se afla la prima editie in Romania, dar arta de a crea capodopere din doze Red Bull isi are inceputul inca din 1999. Pana in prezent s-au tinut 42 de expozitii in 24 de tari din Europa si pana in Noua Zeelanda.

Click aici pentru informatii si inscrieri>>


► Pavilion Digital la “Zilele Arhitecturii”

Intre 4 si 7 mai a avut loc la Cluj editia din 2011 a evenimentului “Zilele Arhitecturii”, organizat de Asociatia Studentilor Arhitecti din Cluj (AStA), in parteneriat cu Ordinul Arhitectilor din Romania si Facultatea de Arhitectura si Urbanism din Cluj.

In cadrul evenimentului a fost proiectata prima constructie parametrica din Romania. Este vorba despre pavilionul PauZA, care a fost construit in centrul Clujului, generat prin metode parametrice si fabricat digital.

Evenimentul a fost structurat pe patru sectiuni: “Strada”, “Expozitii”, “Conferinte” si “Ateliere”.

Sectiunea Strada si-a propus sa fie o interfata a Zilelor Arhitecturii cu publicul nespecializat in arhitectura si sa trezeasca interesul tuturor fata de ceea ce inseamna arhitectura si domeniile cu care se inrudeste aceasta. Printre evenimentele propuse pe strada s-au numarat expozitii, art fusion, tur cultural ghidat, proiectii cartate, jocuri cu copiii, muzica, dansuri, proiectii, caricaturi, jocuri, ateliere de percutie, jonglerii si ateliere de jonglerii.

Una dintre sectiunile de specialitate ale evenimentului, Expozitii, a avut la baza nevoia de comunicare ce apare la interferenta arhitecturii cu celelalte domenii de activitate si arta. Conceptul de organizare tematica a expozitiilor a fost determinat de modul de abordare a arhitecturii in trei contexte diferite: arhitectura si studenti, arhitectura si arhitecti, arhitectura si domenii conexe. Astfel, Zilele Arhitecturii au gazduit expozitii dinamice, adevarate spectacole de arhitectura, si expozitii statice, in care spatiul expozitial in sine a devenit a devenit expozitie, cu amenajarile si exponatele aferente.

Sectiunea Conferinte s-a adresat publicului de specialitate: arhitecti sau reprezentanti ai domeniilor conexe. Fiecare din cele patru zile de conferinte a avut o subtema proprie: “Instrumente” - abordari contemporane ale tehnologiilor, ale mijloacelor de proiectare si a materialelor neconventionale; “Arhitectul la zi” – raportul arhitectului cu orasul si societatea in care isi desfasoara activitatea; “Scoala romaneasca de arhitectura” – tanarul arhitect aflat in tranzitie de la scoala la profesie; “Viitorul orasului” – raspunsul arhitecturii la permanentele schimbari ale planetei.

Sectiunea Ateliere s-a desfasurat pe o perioada mai lunga, inaintea celor patru zile efective de eveniment, si a implicat participarea activa a persoanelor interesate in cadrul unor proiecte scurte. Organizatorii au impartit tematica in trei directii principale:
- arhitectura creata, ce a avut ca rezultat palpabil pavilionul ZA11 si piese de mobiler urban;
- arhitectura descoperita (studii, statistici);
- arhitectura impartasita (manifeste interactive, expozitii sau machete din lego).

Evenimentul “Zilele Arhitecturii” din 2011 a oferit participantilor un continut mai rafinat decat editiile anterioare si s-a remarcat prin proiectarea primei constructii parametrice din Romania.


Record de standuri nationale la Bienala de Arta de la Venetia

Dupa ce la editia precedenta, din 2009, tarile participante la Bienala de Arta de la Venetia au fost in numar de 77, la editia de anul acesta vor participa nu mai putin de 89 de natiuni.

A 54-a editie a Expozitiei Internationale de Arta de la Venetia, intitulata ILLUMInationi, se va desfasura in perioada 4 iunie - 27 noiembrie 2011 in pavilionul amplasat in zona Giardini si Arsenale. Tema editiei din acest an reflecta importanta noilor tendinte in artele vizuale intr-o lume globalizata.

Curatoarea editiei din 2011 a Bienalei de Arta de la Venetia este Bice Curiger, istoric si critic de arta si curatoarea muzeului de arta contemporana Zurich Kunsthaus din 1993. Referindu-se la titlul Bienalei de la Venetia de anul acesta, „ILLUMInationi”, Bice Curiger a afirmat: „Termenul nations (natiuni) din titlu se refera in mod simbolic la recentele evenimente de pe scena internationala a artelor vizuale, unde se formeaza grupuri de artisti reprezentand o mare diversitate de activitati si tendinte locale. Sunt adepta ideii unei bienale cu pavilioane nationale, intrucat reprezinta pentru artisti o ocazie exceptionala de dialog.”

Proiectele ce vor reprezenta Romania la Bienala de la Venetia de anul acesta au fost selectate in urma unui concurs ce a fost lansat in septembrie 2010 de Ministerul Culturii si Patrimoniului National, Institutul Cultural Roman si Ministerul Afacerilor Externe. In 2009, Romania a fost reprezentata la Bienala Internationala de Arta de la Venetia de proiectul „Seductia intervalului”, semnat de artistii Stefan Constantinescu, Andrea Faciu si Ciprian Muresan si de curatoarea Alina Serban. Tema celei de-a 53-a editii a Bienalei de Arta de la Venetia, aleasa de curatorul acesteia, Daniel Birnbaum din Germania, a fost „Making Worlds”.


ROMA - The Road to Contemporary Art

In cadrul targului de arta contemporana „ROMA – The Road to Contemporary Art”, ce a avut loc intre 5 si 8 mai, Accademia di Romania in Roma si Institutul Roman de Cultura si Cercetare Umanistica din Venetia au propus o avanpremiera a cele doua proiecte care vor reprezenta Romania la Bienala de Arta de la Venetia 2011.

Cele doua proiecte sunt "Performing History", realizat pentru Pavilionul national al Romaniei de la "Giardini di Castello" de artistii Ion Grigorescu, Anetta Mona Chisa si Lucia Tkacova (curatori: Maria Rus Bojan, Ami Barak, in colaborare cu scriitorul Bogdan Ghiu), si "Romanian Cultural Resolution - documentary", realizat pentru Noua Galerie a Institutul Roman de Cultura si Cercetare Umanista de la Venetia (curatori: Adrian Bojenoiu si Alexandru Niculescu).

Proiectul „Performing History” doreste sa sublinieze potentialul expresiv al Europei de Est dramatizand tranzitia de la arta "underground" din epoca comunista spre neo-avangardele actuale. „Performing History” stabileste astfel un dialog intre generatii pe ideea de arta ca performare a istoriei. „Romanian Cultural Resolution - documentary” poate fi considerat cel mai amplu proiect de arta contemporana romaneasca din ultimii ani, fiind o cercetare pe un impresionant numar de artisti si curatori romani. Proiectul isi propune sa investigheze contextul artistic din Romania contemporana.

Aflat la cea de-a patra editie, evenimentul „ROMA – The Road to Contemporary Art”, desfasurat la MACRO Testaccio din Roma, a avut 50.000 de vizitatori. Organizatorii au impartit targul in trei sectiuni. Pe de o parte a existat un Program general in cadrul caruia au putut fi admirate lucrari semnate de artisti precum Angela Glajcar, Nicola Bolla, Dario Costa. Sectiunea Start up, al carei curator a fost Luca Cerizza, a cuprins 17 galerii dedicate artei de avangarda. Printre alte lucrari, s-au remarcat sculpturile lui Andreas Marti. Sectiunea Out of range (Fuori Misura) a inclus o serie de instalatii artistice si sculpturi prezentate in aer liber. Printre acestea, s-a remarcat o sculptura umana din fonta, creatie a artistului Antony Gormley.

Targul a gazduit in total peste 70 de galerii, majoritatea italiene, dar si ale reprezentantilor din Los Angeles, New York, Londra, Paris, Shanghai si Geneva.


Expozitie Constantin Brancusi - Richard Serra, in premiera in Elvetia

Intre 22 mai si 21 august 2011 va avea loc o  expozitie prezentata de Fundatia Beyeler din Riehen (cantonul Basel-Stadt, Elvetia), expozitie care reuneste in jur de 40 de opere semnate de Constantin Brancusi, precum si 10 sculpturi, completate de o serie de lucrari realizate din carton/hartie de sculptorul contemporan american Richard Serra.

Este pentru prima data cand o retrospectiva a sculpturilor lui Brancusi este prezentata in Elvetia. Fundatia Beyeler isi propune sa realizeze un dialog intre operele celor doi artisti, pornind de la faptul recunoscut de sculptorul american ca orientarea sa artistica a fost determinata de intalnirea cu opera lui Brancusi.

Richard Serra este un sculptor minimalist si artist video american nascut pe 2 noiembrie 1939. Este cunoscut pentru lucrarile sale din foi metalice de mari dimensiuni si pentru faptul ca a fost implicat in miscarea Process art (arta proces), curent in cadrul caruia arta este vazuta mai degraba ca o calatorie sau un proces creativ decat ca un produs final.

Fundatia Beyeler, infiintata in 1997 de sotii Hildy si Ernst Beyeler, organizeaza anual trei mari expozitii temporare, expozitia Constantin Brancusi – Richard Serra fiind in 2011 una dintre ele. Fundatia este vizitata anual de aproximativ 300.000 de persoane. Muzeul Beyeler cuprinde si expozitii permanente, in care prezinta, printre altele, opere semnate de Paul Cezanne, Claude Monet, Pablo Picasso, Vincent van Gogh. In colectia permanenta a muzeului Beyeler se afla si sculptura „Pasarea” („L’Oiseau”) a lui Constantin Brancusi.


 

Va recomandam si:

Regulament de participare la concursul “Studiul Cei mai doriti angajatori din Romania 2025”

ULTIMELE JOBURI