Locul tau pe piata fortei de munca din 2011

Tocmai ai scapat de grija care te macina de cateva luni incoace – examenul de licenta sau disertatie, evident – dar parca, la o privire mai atenta, iti dai seama ca greul abia acum incepe. Intrebarea care te framanta acum este „Unde ma angajez?” Chiar daca piata fortei de munca nu este inca dezmortita complet, vei fi incantat sa descoperi ca exista multe companii care ofera in aceasta vara oportunitati pentru absolventi, fie ca este vorba despre joburi entry-level sau despre programe de internship si traineeship.

Comparativ cu ultimii doi ani, statutul de proaspat absolvent este din nou valorificat de angajatori, care deschid pozitii in domenii diverse destinate celor aflati la inceput de drum in cariera. Profita de aceste oportunitati pentru a-ti lansa cariera si pentru a invata de la profesionisti cu experienta ce presupune exact un job in domeniul pe care ti l-ai ales. Foarte importanta este atitudinea pe care o ai in aceasta noua perioada din viata si, mai ales, abordarea pe care o alegi pentru a gestiona presiunea de a te angaja. Esecurile initiale te pot demoraliza, mai ales daca se repeta pentru o perioada destul de lunga, dar perseverenta in a-ti gasi locul potrivit de munca trebuie sa te motiveze sa continui sa cauti.

Atitudinea potrivita intr-o astfel de situatie presupune sa ai incredere in posibilitatea de a gasi un job bun, dar si sa constientizezi eforturile pe care trebuie sa le depui pentru ca acest lucru sa se intample. Asigura-te ca nu cazi nici in categoria proaspat absolventilor care au o atitudine idealista, mult prea optimista, cu privire la sansele lor de angajare imediat dupa obtinerea diplomei, dar nici in categoria celor pesimisti, care renunta la orice efort de cautare a unui job in baza principiului ca oricum nu vor gasi nimic potrivit pentru ei.

Daca ai terminat o specializare pentru care nu exista momentan o oferta suficient de generoasa de joburi sau care nu prezinta interes pentru angajatori, nu astepta momentul in care lucrurile se vor schimba in favoarea ta. Foloseste in mod eficient timpul astfel incat cariera ta sa nu stagneze.

Continua sa investesti in formarea ta

Desi ai absolvit cu succes o facultate sau si un masterat, vei constata curand ca nu toate cunostintele si aptitudinile acumulate in anii de studiu se pliaza pe realitatea pietei fortei de munca. Daca nu ai reusit sa te angajezi in cateva luni dupa absolvire, foloseste aceasta perioada pentru a-ti adapta competentele hard dobandite in timpul facultatii si masteratului la cerintele angajatorilor. De asemenea, lucreaza la competentele soft deoarece dezvoltarea acestora este prea putin, daca nu chiar deloc, incurajata de mediul academic.

O idee buna este sa iti folosesti timpul liber pentru a urma cursuri si training-uri in domeniul pe care ti l-ai ales, pentru a-ti imbunatati cunostintele de limbi straine si pentru a obtine certificarile apreciate de angajatori in domeniu. De asemenea, munca de voluntariat este apreciata din ce in ce mai mult de angajatori pentru ca ea pune absolventii in situatii de viata reala si le dezvolta aptitudinile necesare pentru a lucra intr-o companie. Daca nu ai fost membru intr-un ONG studentesc pe perioada facultatii, te poti inscrie intr-unul si acum. Voluntarii sunt cautati de multe organizatii non-profit, iar cel mai mare avantaj al activitatii de voluntar este ca ai sansa de a invata foarte multe lucruri intr-un timp foarte scurt. Astfel, vei adauga la CV-ul tau noi competente si experienta, care te vor evidentia in procesul de recrutare in fata altor absolventi.

Fii flexibil cu ceea ce ofera piata

Foarte putini absolventi se angajeaza de la inceput pe pozitia visata. Este nerealist sa crezi ca jobul ideal este pregatit pentru tine si te asteapta sa iti termini studiile. Pe de alta parte, este neproductiv sa renunti la obtinerea lui. Cel mai bine pentru reusita ta este sa constientizezi ca gasirea jobului ideal este un drum, uneori mai lung, alterori mai scurt, dar intotdeauna plin de provocari si compromisuri. De aceea, pana la gasirea jobului ideal, fa un compromis strategic si reorienteaza-te profesional, largindu-ti optiunile. Fii flexibil cu ceea ce iti ofera piata, aplica si la joburi in domenii conexe celui in care doresti de fapt sa te angajezi. Dupa o perioada, vei avea ocazia de a face trecerea catre domeniul vizat. De exemplu, daca vrei sa lucrezi in HR, poate fi un plan bun sa te angajezi pe vanzari sau customer service intr-o companie ce are si un departament de HR, iar apoi sa incerci dupa o perioada ca de acolo sa promovezi catre departamentul de HR.

Ca proaspat absolvent care se afla in cautarea unui job, cel mai important este sa constientizezi ca, indiferent de situatia de pe piata fortei de munca, reusita in cariera depinde mai ales de tine, de strategiile pe care le aplici, de atitudinea pe care o ai. Locul tau pe piata fortei de munca din 2011 este cel pe care te plasezi singur, prin eforturile depuse pentru a fi un candidat eligibil si prin perseverenta in cautarea jobului pentru care te-ai pregatit.

Cauta job>>

Vezi oferta de programe de trainee si internship>>

Va recomandam si:

Career Guide 2021

ULTIMELE JOBURI