Vreau sa ma vand cat mai bine intr-un interviu de angajare!

interviu_angajare

Aud tot mai des in solicitarile celor care vor sa intre intr-un program de consiliere in cariera ca prim obiectiv pe care isi doresc sa il atinga in cadrul programului: “Vreau sa am un CV cat mai bun, cat mai «comercial», sa ma vand cat mai bine”. Un astfel de obiectiv ar trebui sa ma bucure, probabil. Sau, cel putin, sa imi creeze o impresie pozitiva. Adevarul este, insa, ca nu ma bucura deloc (iar de impresie pozitiva nici nu poate fi vorba!). Si am sa argumentez:
 

Cum te prezinti la interviul de angajare

1. Nu este nimic mai gresit ca, in cadrul unui interviu de angajare, sa incerci doar un singur lucru: sa te vinzi cat mai bine. Adevarul este ca, cu cat vei incerca sa te vinzi mai bine, cu atat vei crea angajatorului anumite expectante. Devenind angajat in compania respectiva, expectantele create la interviu vor deveni “key performance indicators”, iar tu va trebui sa le atingi (pentru ca in functie de ele vei fi evaluat!).


 


Ghidul complet de Interviuri Hipo.ro

Descarca GRATUIT pdf-ul si afla in doar 30 de minute:

 
  • cum sa te pregatesti pentru interviul individual
  • cum te pregatesti pentru interviul cu managerul
  • sfaturi pentru interviul de grup;
  • intrebari si raspunsuri la interviu;
  • multe altele.

Descarca Ghidul PDF »
 

 

Pe de alta parte, insa, daca vei incerca sa te vinzi cat mai bine, insa nu si intr-un mod realist, adica vei strecura mici artificii (ca sa nu le zic lucruri neadevarate) la realizarile sau la competentele tale, atunci un recruiter sau un specialist HR bine pregatit va conduce interviul pentru job prin intrebari la care vei fi nevoit sa raspunzi cu exemple concrete din experienta ta anterioara. Daca nu vei putea prezenta argument solide, atunci, in loc “sa te vinzi mai bine”, nu vei reusi decat sa te discreditezi si sa pierzi orice sansa de a mai fi chemat vreodata la un interviu in cadrul companiei respective.

Evident, aici as adauga si acea “exceptie care confirma regula”: am intalnit candidati care intr-adevar nu stiu sa se prezinte deloc (nu as folosi cuvantul “vinde”). Si aceasta din cauze diverse: emotivitate, lipsa de experienta (in ceea ce inseamna participarea la interviuri), lipsa de structura in prezentare etc. Acestor candidati le-am sugerat, ca si solutie, sa faca doua lucruri:

► sa isi faca, in scris, o schema sau un sumar cat mai clar asupra experientei anterioare, dupa o structura cat mai simpla: care era structura din care facea parte (departament, colegi, superiori, subordonati)? ce responsabilitati a avut la fiecare loc de munca? cum le-a realizat? care au fost rezultatele atinse? care a fost plusul de valoare pe care l-a adus companiei si care au fost competentele pe care si le-a dezvoltat? de ce a decis sa faca o schimbare (sa plece)?

► sa exerseze aceasta prezentare in fata oglinzii (pentru a constientiza cum ar putea fi perceput), sa se inregistreze (vocal) pentru a sesiza ezitarile, tonul, intonatia si chiar sa exerseze in fata unei persoane care ii poate oferi un feedback cat mai obiectiv.

Punand in practica aceste lucruri, cu siguranta vei reusi sa te prezinti intr-un mod pozitiv, dar si realist. Accentuez, insa, inca o data, ca, pentru cel care vrea doar sa se vanda (adica sa pozeze bine!), chiar si aceste exercitii nu-l vor asigura ca va reusi sa acopere „artificiile” neadevarate de care crede ca s-ar putea folosi.

interviu_angajare

Cum iti faci CV-ul pentru interviul de angajare

2. Vreau sa am un CV cat mai “comercial”, care “sa dea bine la angajator” – imi spun unii candidati, insa fara a sti ce inseamna asta la modul concret. Este ca atunci cand te duci la medic si spui ca vrei sa te simti mai bine, insa nu stii sa explici ce inseama starea de rau pe care o simti sau nu stii sa explici ce ar insemna sa te simti mai bine (in termini concreti). Astepti doar reteta!

De cele mai multe ori, se porneste aici de la o abordare eronata: daca ai un CV care arata mai bine, poti avea mai multe sanse de a fi chemat la interviu. Adevarul este ca nu doar forma CV-ului sau continutul lui conteaza, ci cat de potrivit esti tu pentru pozitia pe care angajatorul o cauta. Adica, indiferent cum va arata CV-ul tau, daca tu esti doar la nivel de entry level si aplici pentru o pozitie manageriala, evident ca sansele de a fi chemat la interviu sunt extreme de reduse. Ceea ce vreau sa subliniez este faptul ca trebuie sa acorzi atentie profilului pe care compania il cauta si sa te autoevaluezi cat mai realist referitor la sansele tale de a fi potrivit pozitiei respective. Altfel, vei aplica la nu-stiu-cate posturi si vei astepta sa fii contactat ... fara ca asteptarile tale sa aiba o baza reala. Apoi, cu siguranta, vei fi unul dintre cei pe care-i intalnesc si imi spun: „nu stiu ce mai vor firmele astea ... ca am aplicat la o gramada de posturi si nu m-a chemat nimeni la interviu!” – pe fiecare il intreb ce fel de pozitii erau, iar majoritatea nici nu-si mai amintesc. De ce? Pentru ca doar au „bifat” o cantitate impresionanta, ramanand, insa, intr-o zona de superficialitate ( nu au citit cu atentie descrierea pozitiei, nu si-au analizat compatibilitatea cu aceasta, nu au cautat informatii despre compania angajatoare etc.).


 


Ghidul complet de Interviuri Hipo.ro

Descarca GRATUIT pdf-ul si afla in doar 30 de minute:

 
  • cum sa te pregatesti pentru interviul individual
  • cum te pregatesti pentru interviul cu managerul
  • sfaturi pentru interviul de grup;
  • intrebari si raspunsuri la interviu;
  • multe altele.

Descarca Ghidul PDF »
 

 

O alta situatie este aceea in care esti specializat pe un domeniu anume si iti doresti sa faci o schimbare la 180 de grade, aplici pentru postul respectiv, insa nu iti sustii aplicatia cu argumente concrete care sa justifice schimbarea ta sau competentele care crezi ca te vor ajuta sa performezi si intr-un alt domeniu. In acest caz, sugestia mea este sa te pregatesti foarte bine pentru schimbarea aceasta si sa stii sa o sustii. Ceea ce iti poate creste sansele de reusita este colaborarea cu un consultant in resurse umane care te poate ajuta atat sa faci schimbarea, cat si sa o prezinti pozitiv in fata unui potential angajator.

Ca si concluzie la toate cele de mai sus (acest punct 2), este important ca CV-ul sa aiba o forma inteligibila, sa fie complet si corect (mai ales gramatical!), insa nu este suficient pentru a considera ca ai sanse de fii chemat la interviu. CV-ul doar te prezinta, nu te vinde!

Daca vrei cu adevarat ca CV-ul sa te prezinte ca si cum ai expune o marfa la vanzare si esti interesat ca aceasta sa fie cumparata, atunci indicat ar fi sa faci un “studiu de piata” pe „produsul tau”. Mai concret, analizeaza cu atentie cerintele unui job, analizeaza compania angajatoare (strategie, viziune, valori, cultura – le gasesti, in general, pe site-ul companiei) si construieste-ti CV-ul si scrisoarea de intentie subliniind corespondenta dintre cine esti tu ca si profesionist (competentele tale) si ceea ce cere job-ul si compania la care aplici. Aceasta cercetare necesita un timp ceva mai indelungat, insa aceasta este singura “reteta” care te ajuta sa te prezinti ca fiind potrivit pentru pozitia vacanta. Iar daca nu te descurci sa ajungi la toate aceste informatii sau nu stii cum sa le transpui in CV-ul tau, iarasi sugestia mea este sa apelezi la un consultant specializat in consiliere in cariera – important este sa stii ce anume sa-i ceri acestuia.

Un alt mod de a te prezenta cat mai bine si mai complet inca de la primul contact cu un potential angajator este punerea la dispozitie a unor recomandari. Atentie, insa, aici sunt cateva reguli: recomandarile trebuie sa vina de la un superior direct (nu o colega sau o prietena!) si sa dai datele de contact ale acestuia: mail, telefon fix (cu acordul persoanei respective, evident). Sau si mai apreciate sunt recomandarile scrise, dar tot cu date de contact (pentru a putea fi verificate).

Si ar mai fi inca ceva care poate sa iti aduca un plus consistent comparativ cu alti candidati: alaturarea la CV a unei evaluari, preferabil una de personalitate, care vorbeste despre competentee tale. Este inca o modalitate relativ noua pe piata din Romania, insa care capata din ce in ce mai multa valoare. In modul acesta, angajatorul dispune de o evaluare obiectiva si validata asupra competentelor tale si este mult mai deschis sa iti ofere o oportunitate, chiar daca nu ai nivelul de experienta sau expertiza solicitat.

interviu_angajare

In ceea ce priveste alegerea instrumentului de evaluare a competentelor tale, sugestia mea este aceea de a folosi metodologia Hogan Assessment Systems, care te ajuta sa constientizezi care sunt punctele tale forte si ariile de dezvoltare (Hogan Personality Inventory), dar si care sunt valorile si motivatiile care te conduc in deciziile pe care le iei (Motives, Values and Preferances Inventory). Pe baza acestora poti tu sa te autoevaluezi obiectiv si sa intelegi cat de compatibil esti cu o pozitie si o companie. Si tot pe baza acestora, angajatorul va putea sa evalueze la randul sau gradul tau ce compatibilitate cu ceea ce isi doreste. Astfel, vei beneficia de o prezentare cat mai completa si complexa, care iti poate creste sansele de reusita in privinta gasirii unui nou job.


Loredana Vladareanu – HART Consulting


Citeste si:

Va recomandam si:

Salariu minim 2025

ULTIMELE JOBURI