Cum stii daca suferi de sindromul burnout?
Cu totii avem zile in care ne simtim coplesiti de responsabilitati, fara motivatie sau plictisiti si, ca atare, incapabili de a ne ridica din pat. Dar atunci cand te confrunti cu aceasta stare zilnic si nu intrevezi nicio sansa de a-ti imbunatati situatia, este foarte probabil sa suferi de sindromul burnout. Pe romaneste, ti s-au consumat bateriile, ai ajuns la capatul puterilor sau probabil te gandesti "ma simt obosit si fara energie". Dar sindromul burnout poate fi tratat, daca il identifici ca atare si te mobilizezi din timp.
Afla daca esti una dintre persoanele care sufera de burnout, care sunt principalele cauze ale acestui tip de epuizare, cum diferentiezi stresul de burnout si, mai ales, cum sa previi sau sa tratezi aceasta afectiune.
Despre sindromul burnout
Sindromul de burnout, cunoscut si ca sindromul arderii complete, suprasolicitarea profesionala, sindromul oboselii cronice sau sindromul job, consta in epuizarea fizica, emotionala si mentala cauzata de expunerea excesiva si prelungita la situatii stresante. Persoanele care sufera de burnout se simt coplesite de presiunea de a raspunde cerintelor profesionale si, in timp, aceasta acumulare constanta de stres conduce la pierderea interesului si a motivatiei care au stat candva la baza activitatilor desfasurate la locul de munca.
Daca suferi de oboseala cronica, iti este afectata productivitatea, scade nivelul de energie si te simti din ce in ce mai lipsit de control asupra situatiilor carora ar trebui sa le faci fata, devii neajutorat si frustrat in mod constant. In cele din urma, te vei confrunta cu senzatia ca nu se mai poate face nimic pentru a-ti remedia situatia.
Cauzele oboselii
Asadar, oboseala cronica este determinata de o combinatie de factori, fie ca este vorba despre cauze legate de locul de munca, de stilul de munca sau chiar de trasaturi de personalitate.
Cauzele oboselii excesive legate de locul de munca |
- lipsa recunoasterii si recompensarii muncii prestate - senzatia de lipsa de control asupra propriilor activitati - asteptari nerealiste sau neclare din partea angajatorului - desfasurarea unor activitati monotone, repetitive si care nu ofera satisfactii profesionale - lucrul sub presiune constanta sau intr-un mediu haotic |
Cauzele oboselii permanente legate de stilul de viata |
- dezechilibru intre viata profesionala si cea personala - persoanele din viata ta au asteptari ridicate de la tine si pun permanent presiune pe tine - asumarea unui numar prea mare de responsabilitati, fara ajutor din partea celorlalti - somn insuficient; prea putin timp dedicat relaxarii si socializarii - lipsa unor relatii apropiate, a unor persoane care sa ofere suport emotional |
Cauze legate de tipul de personalitate |
- tendinte perfectioniste; conceptia ca nimic nu este suficient de bine facut sau bun - viziune pesimista asupra perspectivelor sinelui si asupra lumii in general - personalitate de tip A (high-achiever) - nevoia permanenta de a detine controlul; reticenta in a delega |
Oboseala cronica simptome
- fiecare zi ti se pare a fi o zi o proasta;
- ai senzatia ca, orice ai face, nu va avea niciun efect si nu va conta pentru nimeni;
- iti petreci majoritatea zilei de lucru indeplinind sarcini pe care le consideri fie plictisitoare, de rutina, fie coplesitoare;
- te simti epuizat tot timpul;
- simti lipsa de energie;
- ti se pare o pierdere de energie sa te preocupi de viata ta profesionala sau personala.
Sindromul burnout vs. stres
Cu toate ca deriva din stres, starea de burnout este o afectiune cu totul diferita. A fi stresat inseamna a te confrunta cu prea mult: prea multa presiune, prea multe responsabilitati, o solicitare permanenta care depaseste puterile fizice si psihice ale individului si care duce la senzatie de oboseala si la oboseala mentala si acesta poate deveni stres emotional, stres cronic, stres psihic sau stres profesional. Cu toate acestea, o persoana stresata are in continuare convingerea ca, daca ar dispune de mai mult timp si de mai multa energie, ar putea face fata situatiei. Oboseala cronica, insa, se caracterizeaza mai ales prin insuficient: senzatia ca nimic nu este suficient de bun, ca nu se mai poate face nimic, ca orice gest este in zadar.
Pe scurt, o persoana stresata cauta solutii, pe cand cineva ajuns la stadiul de burnout abandoneaza lupta, fiind total lipsit de motivatie si deprimat.
Stres versus burnout |
|
Stres | Burnout |
- implicare excesiva, consum de energie, suprasolicitare a sinelui (la nivel fizic si psihic) - supraexcitare emotionala - hiperactivitate, senzatia permanenta de urgenta - pierderea energie - produce mai ales daune fizice - poate conduce la moarte prematura |
- lipsa implicarii, dezangajare, abandon - amortire emotionala - delasare, neajutorare, senzatia de a fi coplesit - pierderea motivatiei, a idealurilor si a sperantei - produce mai ales daune psihice si emotionale - poate conduce la senzatia ca viata nu merita traita si ca atare la moarte, prin suicid |
Poate cel mai important aspect de mentionat in comparatia stres vs. burnout este ca simptomele stresului sunt destul de vizibile si, ca atare, sunt recunoscute. In schimb, simptomele oboselii cronice sunt subtile, mai ales in fazele ei incipiente. Mai tarziu, in fazele avansate ale instalarii starii de burnout, cu toate ca simptomele devin clare, afectiunea devine mult mai greu de tratat.
Simptome oboseala cronica |
- senzatia permanenta de oboseala, vlaguire - imunitate scazuta, predispozitie ridicata la contractarea diferitilor virusi - dureri de cap, de spate si musculare frecvente - schimbari ale apetitului si ale obiceiurilor de somn |
- senzatia de esec si lipsa de incredere in sine - neajutorare, coplesire - detasare de ceilalti oameni si de lume in general - pierderea motivatiei - abordare negativista si cinica - imposibilitatea de a fi satisfacut (nimic nu este suficient de bun) |
Simptome/semne comportamentale |
- cautarea singuratatii prin izolarea frecventa de ceilalti oameni - retragerea din diferite activitati, refuzul responsabilitatilor - consumul excesiv de mancare, bauturi alcoolice sau droguri pentru a face fata situatiei - revarsarea frustarilor peste oameni nevinovati - absenteismul de la locul de munca sau scurtarea programului de lucru, venind tarziu si plecand devreme de la job |
Oboseala cronica tratement
Cu stilul de viata pe care il ducem, din ce in ce mai alert si mai indiferent fata de nevoile personale ale individului, fiecare dintre noi risca sa ajunga la burnout. Pentru a evita acest lucru, este important, in primul rand, sa fim atenti la semnele care ne avertizeaza despre instalarea oboselii cronice astfel incat sa le putem trata din timp, prevenind burnout-ul. De asemenea, este important de retinut ca oboseala cronica se vindeca.
Adoptarea unei anumite regularitati in stilul de viata are un rol important in asigurarea senzatiei ca totul este sub control. Mancand sanatos, implicandu-te in activitati sportive sau de relaxare si odihnindu-te suficient, iti vei mentine energia fizica si puterea mentala pentru a face fata provocarilor de zi cu zi.
Pentru ca majoritatea persoanelor ajung la burnout din cauza prea multor responsabilitati si a cerintelor nerealiste din partea celorlalti, este important sa inveti sa spui “nu” atunci cand este suprasolicitat, amintindu-ti ca aceasta atitudine iti va permite sa spui “da” lucrurilor care iti fac placere si care conteaza cu adevarat.
Sindromul burnout tratament sau strategii de recuperare
Desi poate parea aproape imposibil de aplicat, aceasta strategie presupune indepartarea de toate lucrurile care au condus la burnout. Doar iesind din mediul nociv care te-a adus in aceasta stare, mai poti gandi lucid pentru a gasi solutii. Elimina deci cauzele, chiar daca aceasta decizie poate aduce aparent prejudicii la randul ei.
Una dintre simptomele burnout-ului este tendinta de conservare a energiei prin izolarea de ceilalti oameni. De aceea, in situatia fericita in care individul isi da seama ca sufera de burnout, alegerea de a cere ajutor este printre ultimele metode de vindecare la care s-ar gandi. Cu toate acestea, suportul prietenilor si al familiei este necesar pentru redobandirea perspectivei, a motivatiei si a energiei pierdute prin burnout.
Daca ai ajuns la burnout, este clar ca ceva important din viata ta nu functioneaza asa cum ar trebui sa functioneze. Gaseste timp pentru a-ti redefini idealurile, prioritatile si lucrurile care te motiveaza cu adevarat. Gandeste-te daca nu cumva iti investesti timpul si energia in ceva care nu este primordial pentru tine si care te opreste de la realizarea lucrurilor care conteaza cu adevarat. Daca iti dai seama ca ai neglijat ceva important, redirectioneaza-ti eforturile inspre acel lucru.
In loc sa astepti ca alte persoane sa observe situatia in care te afli, asigura-te ca superiorii tai sunt la curent cu aspectele job-ului tau care au dus la burnout. Adreseaza-te persoanei care poate schimba acest lucru astfel incat sa iti fie imbunatatita experienta de lucru.
Daca ti se cere in mod constant indeplinirea unor sarcini care nu intra in descrierea postului tau, cere o reconsiderare a responsabilitatilor care iti sunt alocate. De asemenea, daca motivul burnout-ului este rutina cauzata de task-urile repetitive ce nu iti mai ofera nicio satisfactie, cere alocarea unor noi responsabilitati sau poti lua in considerare chiar schimbarea locului de munca.
Cea mai drastica metoda de a opri efectele suprasolicitarii profesionale este sa te desparti pentru o perioada de locul de munca. Foloseste-ti zilele de concediu pentru a petrece o vacanta care sa-ti reincarce bateriile si sa te ajute in regandirea perspectivelor de viitor.