Povestea DANONE a început acum mai bine 100 de ani cu un vis. Cel al unui mic antreprenor, Issac Carasso, de a îmbunatăți starea de sănătate a oamenilor care sufereau de probleme intestinale. În spatele realizării acestui vis s-au aflat de-a lungul anilor mii de oameni și lideri extraordinari. Astazi, Danone este o companie globală, cu un portofoliu extins care conține lactate proaspete, produse pe bază de plante, nutriție infantilă, apă minerală îmbuteliată și nutriție medicală.
Misiunea noastră?
Să aducem sănătate prin alimente unui număr cât mai mare de oameni, ghidându-ne după cele 4 valori ale noastre: DESCHIDERE, PROXIMITATE, UMANISM si ENTUZIASM. Acestea reflectă modul în care ne purtăm în afaceri ca indivizi, unul cu altul, precum și în lumea din jurul nostru. Ele ne-au ajutat să creștem an de an și să ne împărtăşim viziunea cu o lume întreagă.
Astfel, grupul Danone reuneşte angajaţi care, deşi provin dim medii şi culturi diferite, împărtăşesc aceleaşi valori. Avem peste 100.000 de angajaţi, activăm în peste 140 de ţări şi suntem brandul preferat de 900 de milioane de consumatori!
Grupul Danone deține primul loc în lume pentru producția de lactate proaspete, acumulând o experiență de aproape 100 de ani în producerea iaurturilor. De asemenea, ocupăm locul 2 mondial în industria apelor şi în alimentele pentru copii.
În România, suntem prezenţi încă din 1997, producem din 1999 peste 1 milion de iaurturi zilnic şi suntem lider pe piaţa de lactate proaspete. Fabrica noastră este localizată în Bucureşti şi avem peste 500 de angajaţi peste tot în ţară!
Îmbrățișăm diversitatea în organizația noastră. Aceasta înseamnă ca acordăm atenție deplină și echitabilă tuturor candidaților infiferent de rasă, culoare, religie, vârstă, sex, orientare sexuală, identitate de gen, opinie politică, origine națională și dizabilitate sau stare de sănătate.
Hai și tu în echipa Danone!
Află mai multe despre noi accesând: http://www.danone.ro/