Despre Grupul CEZ în România
Grupul CEZ în România este reprezentat prin 8 companii – Distribuție Energie Oltenia, CEZ România, CEZ Vânzare, CEZ Trade, Tomis Team, MW Invest, Ovidiu Development şi TMK Hydroenergy Power.
Grupul CEZ este prezent pe piaţa românească încă din anul 2005, odată cu preluarea companiei de distribuţie a energiei electrice Electrica Oltenia SA.
După procesul de separare a activităţilor (unbundling) încheiat cu succes în anul 2007, Distribuţie Energie Oltenia (fostă CEZ Distribuţie) asigură alimentarea cu energie electrică a şapte judeţe: Argeş, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Teleorman şi Vâlcea.
CEZ Vânzare este principalul furnizor de energie electrică din sud-vestul României dar şi furnizor de gaze naturale, cu un portofoliu de clienţi casnici şi industriali care depăşeşte 1,4 milioane de clienţi.
Grupul CEZ deţine în România şi cel mai mare parc eolian pe uscat din Europa, în zona Dobrogea, la Fântânele, Cogealac şi Grădina. Parcul Eolian a însemnat o investiţie de 1,1 miliarde Euro şi conține 240 de turbine eoliene cu o putere totală instalată de 600 MW. Întreaga capacitate a Parcurilor Eoliene CEZ a fost pusă în funcţiune la sfârşitul anului 2012.
Totodată, începând cu 2011, Grupul CEZ în România deţine în portofoliul său sistemul hidroenergetic de lângă Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, format din 4 microhidrocentrale (Grebla, Crăinicel 1, Crăinicel 2 şi Breazova) şi amenajările hidro aferente de la Trei Ape, Gozna, Văliug şi Secu.
Grupul CEZ a investit în reabilitarea complexului de hidrocentrale de la Reşiţa în scopul creşterii eficienţei, capacitatea de producţie ridicându-se de la 18MW la circa 22 MW după finalizarea procesului de modernizare.
CEZ Romania Grup nu are in prezent job-uri active.
Iata cele mai noi job-uri de pe Hipo: