Apa Nova Bucuresti

Orase: BUCURESTI, Ilfov,
Industrie: Tehnica

Apa Nova Bucureşti (societate ce face parte din Grupul Veolia) are principal obiect de activitate gestiunea serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare pe teritoriul Municipiului Bucureşti, fiind concesionarul serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare din Municipiul Bucureşti.

Să devii colabrator Apa Nova București înseamnă să te alături familiei Veolia, cel mai mare grup specializat pe servicii de mediu din lume. Suntem mereu atenți la dezvoltarea colaboratorilor, conștienți că progresul lor profesional înseamnă și succesul nostru. 

Căutăm să includem în echipa noastră în special profesioniști orientați către clienți. Apreciem persoanele care știu să asculte și să înțeleagă nevoile utilizatorilor serviciilor Apa Nova București și care sunt dispuse să își ofere expertiza pentru a rezolva problemele acestora.

Recrutări în grupul Veolia

Recrutările noastre vizează în special domeniul tehnic - ingineri şi tehnicieni, atât pentru realizarea, coordonarea şi supravegherea lucrărilor noastre de pe teren, cât şi pentru realizarea de studii şi proiecte. Totodată însă, recrutăm experţi şi debutanţi pentru funcţiile noastre suport, în zone precum relaţiile cu clienţii, IT, domeniul financiar, resursele umane etc. În prezent, oferim oportunităţi de angajare și dezvoltare profesională pentru aproximativ 120 de meserii.

Aplica spontan! * Companie favorita
Daca niciunul din joburile disponibile in acest moment pe Hipo.ro
ale aceste firme nu vi se potrivesc insa ati dori sa obtineti o
pozitie aici, puteti trimite CV-ul dvs. aplicand spontan!
Urmareste aceasta companie ca sa vezi ultimele joburi postate.

Locuri de munca Apa Nova Bucuresti

Companie Oras(e) Data
SPECIALIST ÎMBUNĂTĂȚIRE PROCESE

1 - 5 ani experienta

Cine suntem noi? Parte a grupului internațional Veolia, Apa Nova București este liderul operatorilor de apă și canalizare din România. Din anul 2000 Apa Nova şi-a asumat responsabilitatea de a furniza servicii esențiale sigure pentru locuitorii Capitalei, având o abordare sustenabilă, tradu[..]

Apa Nova Bucuresti BUCURESTI
07.04.2025
SUPERVIZOR PROCESE APA

1 - 5 ani experienta

Realizarea predicției necesarului de volum de apă potabilă pentru consumul zilnic; Stabilirea scenariului de funcționare a celor 3 uzine de apă potabilă; Stabilirea repartiției debitelor orare tranzitate pe apeducte către stațiile de pompare; Corelarea presiunilor și debitelor pompate; Mon[..]

Apa Nova Bucuresti BUCURESTI
07.04.2025
INGINER REȚELE APĂ ȘI CANALIZARE - SERVICIUL AVIZARE

0 - 1 an experienta

Organizarea și coordonarea echipelor de teren, în vederea soluționării cererilor de avize; Interpretarea planurilor cu rețele publice de apă/ canalizare și verificarea concordanței între planuri și situația din teren; Verificarea documentelor primite și a situației contractuale a clien�[..]

Apa Nova Bucuresti BUCURESTI
07.04.2025
INGINER (PROFIL INSTALAȚII)

1 - 5 ani experienta

• Întocmire documentație pentru desfășurarea activității zilnice a echipelor de execuție. • Întocmire devize de lucrări, bonuri de consum, avize. • Organizarea și coordonarea echipelor alocate, în vederea realizării lucrărilor pe rețeaua de alimentare cu apă/de canalizare; • U[..]

Apa Nova Bucuresti Ilfov
07.04.2025
ELECTRICIAN (PROGRAM DE LUCRU IN TURE)

peste 5 ani experienta

Supravegherea continuă a echipamentelor acționate electric și mecanic. Asigurarea mentenanței preventive și corective a echipamentelor. Verificarea și testarea periodică a funcționării echipamentelor electrice. Intervenția promptă și eficientă în cazul incidentelor sau atunci când est[..]

Apa Nova Bucuresti Ilfov
07.04.2025
EXPERT ACHIZIȚII (Lucrări) - înlocuire concediu de maternitate

1 - 5 ani experienta

• Tratarea nevoilor de achiziții prin respectarea procedurilor de achiziții, respectiv organizarea și derularea procedurilor de atribuiri ale contractelor; • Analiza documentației tehnice (desene, specificații, etc.) pentru a identifica nevoile de materiale și echipamente; • Organizarea [..]

Apa Nova Bucuresti BUCURESTI
07.04.2025
INSTALATOR APĂ CANAL

1 - 5 ani experienta

• Realizarea unor lucrări de întreţinere şi mentenanță în reţeaua publică de apă potabilă/de canalizare; • Executarea lucrărilor de remediere a disfuncționalităţilor din cadrul reţelei publice de alimentare cu apă/de canalizare; • Înlocuirea branșamentelor pe rețeaua public[..]

Apa Nova Bucuresti BUCURESTI
07.04.2025
CONSULTANT CLIENTI (înlocuire concediu de maternitate)

0 - 1 an experienta

Cine suntem noi? Parte a grupului internațional Veolia, Apa Nova București este liderul operatorilor de apă și canalizare din România. Din anul 2000 Apa Nova şi-a asumat responsabilitatea de a furniza servicii esențiale sigure pentru locuitorii Capitalei, având o abordare sustenabilă, tradu[..]

Apa Nova Bucuresti BUCURESTI
07.04.2025
INGINER

SPECIALIST GIS

LACATUS MECANIC

ADMINISTRATOR BAZE DE DATE GIS

INGINER PROIECTARE

1 - 5 ani experienta

• Emite puncte de vedere pentru avizele și proiectele tehnice redactate de departamentele de specialitate sau de către proiectanți terți pentru lucrări la rețelele de apă-canal; • Dezvoltă planuri de îmbunătățire pentru sistem/rețea pentru a le folosi în proiectarea și dezvo[..]

Apa Nova Bucuresti BUCURESTI
07.04.2025
CADRU TEHNIC PSI

1 - 5 ani experienta

• Monitorizează activitățile de apărare împotriva incendiilor; • Elaborează documentele specifice activităților de apărare împotriva incendiilor; • Efectuează instruirile salariaților în domeniul activităților de apărare împotriva incendiilor; • Efectuează controale ale mod[..]

Apa Nova Bucuresti BUCURESTI
07.04.2025
SPECIALIST MENTENANTA ELECTROMECANICA

1 - 5 ani experienta

Asigurarea suportului tehnic necesar desfășurării proceselor specifice de mentenanță a echipamentelor electromecanice; Realizarea lucrărilor de mentenanță preventivă/corectivă a echipamentelor electromecanice din uzinele de tratare a apei și din stațiile de pompare apă; Stabilirea modul[..]

Apa Nova Bucuresti Ilfov
07.04.2025
PROGRAM INTERNSHIP 2025

Student/Absolvent

Cine suntem noi? Parte a grupului internațional Veolia, Apa Nova București este liderul operatorilor de apă și canalizare din România. Din anul 2000 Apa Nova şi-a asumat responsabilitatea de a furniza servicii esențiale sigure pentru locuitorii Capitalei, având o abordare sustenabilă, tradu[..]

Apa Nova Bucuresti BUCURESTI
07.04.2025
INGINER CONSTRUCTII HIDROTEHNICE

1 - 5 ani experienta

Elaborează documentațiile tehnice de specialitate (parte scrisă și parte desenată); Urmărește proiectele tehnice în diferite faze de proiectare, avizare, execuție, recepție și punere în funcțiune; Identifică soluțiile tehnice pentru proiecte specifice domeniului de activitate; Analize[..]

Apa Nova Bucuresti BUCURESTI
07.04.2025
OPERATOR LA TRATAREA SI EPURAREA APELOR UZATE

1 - 5 ani experienta

Verificarea și monitorizarea funcționării echipamentelor din cadrul stației de epurare; Reglarea și operarea echipamentelor pentru îngroșarea și deshidratarea nămolului; Determinarea concentrației nămolului procesat; Verificarea stocului de reactivi; Înregistrarea și transmiterea datelo[..]

Apa Nova Bucuresti BUCURESTI
07.04.2025
INSPECTOR DE SPECIALITATE IN GOSPODARIREA APELOR

0 - 1 an experienta

Efectuează control în teren și întocmește procese verbale; Monitorizează măsurile din procesele verbale; Analizează solicitări și emite acorduri de preluare; Monitorizează obligațiile impuse prin acordurile de preluare; Analizează baze de date; Întocmește adrese, rapoarte, asigură as[..]

Apa Nova Bucuresti BUCURESTI
07.04.2025
INGINER ANALIZA INSTRUMENTALA

0 - 1 an experienta

Prelevarea și analiza probelor de apă brută (de suprafață), apă produsă în cele trei uzine (Rosu, Arcuda, Crivina) și apă potabilă de la stațiile de pompare (apa înmagazinată); Analiza instrumentală prin identificarea trihalometanilor, a pesticidelor, a compușilor organici volatili �[..]

Apa Nova Bucuresti BUCURESTI
07.04.2025
SPECIALIST SSM

1 - 5 ani experienta

• Participă la elaborarea și gestionarea instrucțiunilor interne de securitatea muncii; • Participă la organizarea și verificarea instruirii lucrătorilor din domeniul SSM; • Gestionează echipamentele individuale și colective de protecție din aria de activitate; • Asigură controlul [..]

Apa Nova Bucuresti BUCURESTI
07.04.2025
SPECIALIST JURIDIC

1 - 5 ani experienta

• Consiliere juridică, negociere, gestionarea riscurilor juridice și asigurarea conformării cu legislația în vigoare; • Asistență juridică pentru departamentele companiei în diverse aspecte legale; • Analiza cazurilor clienților din punct de vedere juridic; • Cercetare juridică ș[..]

Apa Nova Bucuresti BUCURESTI
07.04.2025
SOFER HIDROCURATITOR

1 - 5 ani experienta

• Conducerea și operarea autospecialei; • Realizarea transportului rutier de încărcături prin intermediul unui vehicul de mare tonaj; • Realizarea operațiunilor de reabilitare a rețelelor de apă și canalizare cu ajutorul autospecialei; • Pregătirea logisticii intervenției; • Asig[..]

Apa Nova Bucuresti BUCURESTI
Chitila
Popesti Leordeni
07.04.2025
MUNCITOR NECALIFICAT

1 - 5 ani experienta

• Realizează activități fizice conform cerințelor. • Citește, înțelege și urmează instrucțiunile orale și scrise. • Operează echipamente specifice conform cu cerințele rolului. • Este prezent la locul de muncă, conform programului sau/și cerințelor. • Urmează cu strictețe[..]

Apa Nova Bucuresti BUCURESTI
07.04.2025
INGINER TRATARE/EPURARE APĂ

peste 5 ani experienta

• Vei gestiona proiectele de care ești responsabil din cadrul Departamentului Dezvoltare, pe toată durata lor, cu respectarea contractelor, termenelor și bugetelor alocate; • Vei asigura suportul echipei de vânzări în dezvoltarea relațiilor cu clienții, pentru identificarea proiectelor d[..]

Apa Nova Bucuresti BUCURESTI
07.04.2025
INGINER - ȘEF FORMAȚIE

peste 5 ani experienta

• Organizarea și coordonarea echipelor alocate, în vederea realizării lucrărilor pe rețeaua de alimentare cu apă/de canalizare; • Utilizarea echipamentelor specifice pentru identificarea disfuncționalităților apărute pe rețeaua de alimentare cu apă/de canalizare; • Gestionarea echi[..]

Apa Nova Bucuresti BUCURESTI
Ilfov
07.04.2025
DISPECER HIDROCENTRU

0 - 1 an experienta

Cine suntem noi? Parte a grupului internațional Veolia, Apa Nova București este liderul operatorilor de apă și canalizare din România. Din anul 2000 Apa Nova şi-a asumat responsabilitatea de a furniza servicii esențiale sigure pentru locuitorii Capitalei, având o abordare sustenabilă, tradu[..]

Apa Nova Bucuresti Giurgiu
Ilfov
07.04.2025
OPERATOR HIDRO

0 - 1 an experienta

Cine suntem noi? Parte a grupului internațional Veolia, Apa Nova București este liderul operatorilor de apă și canalizare din România. Din anul 2000 Apa Nova şi-a asumat responsabilitatea de a furniza servicii esențiale sigure pentru locuitorii Capitalei, având o abordare sustenabilă, trad[..]

Apa Nova Bucuresti BUCURESTI
07.04.2025
ASISTENT DIRECTOR

ANALIST DATE (înlocuire concediu de maternitate)

0 - 1 an experienta

Cine suntem noi? Parte a grupului internațional Veolia, Apa Nova București este liderul operatorilor de apă și canalizare din România. Din anul 2000 Apa Nova şi-a asumat responsabilitatea de a furniza servicii esențiale sigure pentru locuitorii Capitalei, având o abordare sustenabilă, trad[..]

Apa Nova Bucuresti BUCURESTI
07.04.2025
Masinist la masini pentru terasamente

1 - 5 ani experienta

• Executarea lucrărilor de piconare, excavare și încărcare materiale; • Asigurarea mentenanței echipamentelor folosite. [..]

Apa Nova Bucuresti BUCURESTI
07.04.2025
VERIFICATOR CANALE SUBTERANE

1 - 5 ani experienta

• Executarea lucrărilor de verificare și întreținere a rețelei de canalizare vizitabilă; • Executarea lucrărilor de mentenanță a rețelei de canalizare (eliminare praguri, blocaje, decolmatare canal colector); • Înțelegerea și citirea documentelor tehnice (planuri situație, profil[..]

Apa Nova Bucuresti BUCURESTI
07.04.2025

Joburi Apa Nova Bucuresti

Companie Oras(e) Data